2010-12-07 18:36:34

Marţi: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 7 decembrie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- În solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, miercuri 8 decembrie, Benedict al XVI-lea va recita antifonul „Angelus - Îngerul Domnului” de la fereastra biroului său împreună cu credincioşii prezenţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru. Apoi, la ora 16 se duce în Piaţa Spaniei pentru tradiţionalul act de veneraţie la statuia Imaculatei. Pontiful va fi primit de vicarul său general pentru dieceza Romei, cardinalul Agostino Vallini şi de primarul capitalei, Gianni Alemanno.

- Din reflecţiile lui Benedict al XVI-lea despre Neprihănita Zămislire: îndemn la a fi umili asemenea Mariei în a ne încredinţa voinţei lui Dumnezeu. Umilinţa este disponibilitate totală şi libertate adevărată: libertatea fiilor lui Dumnezeu.

- Mâhnirea Sfântului Părinte pentru cei şapte ciclişti accidentaţi mortal de o maşină duminica trecută la Lamezia Terme în sudul Italiei.

- Prezentat marţi dimineaţă în Sala de presă a Sfântului Scaun, proiectul de restaurare a Arhivei fotografice a cotidianului L’Osservatore Romano.

 
- Ciclul „Conciliul Vatican II, busola Celui de-al Treilea Mileniu”: o reflecţie asupra documentului despre Revelaţia divină.

- Anglia. În stare de arest la Londra Julian Assange, ziarist australian, 39 de ani, fondator al site-ului Wikileaks. Ziaristul urmărit de Interpol s-a predat personal poliţiei britanice, a explicat Scotland Yard. Expertul susţine: dezvăluirea datelor depozitate, acest tip de transparenţă nu serveşte democraţiei.

- Buenos Aires. Şi Argentina recunoaşte Statul palestinian: proteste din partea Israelului.

- Milano. Arhiepiscopul metropolei lombarde, cardinalul Dionigi Tettamanzi pledează: imigrat nu este egal cu delincvent.

- Bulgaria, Bosnia şi Albania au fost lovite de inundaţii, după ploile din ultimele zile. De departe cea mai afectată este Albania. 14.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele afectate, unde cotele râurilor continuă să crească.

- Bucureşti. Arhiepiscopul Ioan Robu împlineşte 26 de ani de la consacrarea episcopală. Era în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, 8 decembrie 1984. „Pentru voi sunt episcop, împreună cu voi sunt creştin”: a spus noul episcop la terminarea Liturghiei prezidată de cardinalul secretar de Stat cardinalul Agostino Casaroli în Capela Paulină din Palatul Apostolic.

- Iaşi / Bucureşti. Aniversări episcopale şi pentru PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, care împlineşte 11 ani de la consacrarea întru episcopat pe 8 decembrie 1999 în catedrala Sfânta Fecioara Maria Regină din vechea capitală moldavă; de asemenea, pentru PS Cornel Damian, episcop auxiliar de Bucureşti, care a fost consacrat în catedrala Sfântul Iosif din capitală în urmă cu 7 ani, tot în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri, 8 decembrie 2003.

- Tuturor, la aniversarea plinătăţii Preoţiei, comuniune în rugăciune şi urarea de apostolat rodnic pe urmele lui Cristos, Bunul Păstor.

- Hirotoniri la treapta Diaconatului miercuri 8 decembrie în catedrala Sfânta Fecioara Maria Regină din Iaşi: 15 studenţi din anul VI de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi vor fi hirotoniţi diaconi în cadrul Liturghiei prezidate de PS Petru Gherghel începând de la ora 11.

- Novenă de pregătire la solemnitatea Neprihănitei Zămisliri: ziua a IX-a. „Cristos a iubit Biserica şi s-a dat pe sine pentru ea”: afirmă Sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni 5,25. Fecioara Neprihănită este Maica Bisericii. Să cooperăm şi noi la sublima ei misiune răspândind lumina Evangheliei. Ca fii ai Bisericii spunem cu încredere: „O, Marie zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!”.

- Miercuri 8 decembrie, în calendarul liturgic bizantin român sfântul Patapie sau Patapiu, cuvios în Egipt, secolul 6; la fel şi în calendarul roman sau latin, unde se celebrează solemnitatea Neprihănitei Zămisliri a Fericitei Fecioare Maria.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.