Timpul Adventului. Papa: să construim o lume mai bună în aşteptarea lumii cu adevărat mai bune

(RV - 6 noiembrie 2010) Papa Benedict al XVI-lea, în acest Timp forte al Adventului, a invitat credincioşii să „trăiască gesturile zilnice cu un spirit nou, cu sentimentul unei aşteptări profunde, pe care numai venirea lui Dumnezeu o poate împlini”. Dimensiunea aşteptării lui Dumnezeu care vine este foarte prezentă în răspunsurile Papei în recenta carte-interviu a lui Peter Seewald „Lumina lumii. Papa, Biserica şi semnele timpurilor”.

Papa invită la a construi „o lume mai bună”, aşteptând să vină „lumea realmente mai bună”. Este, aşadar, o angajare în momentul de azi care trece, cu privirea îndreptată spre acel mâine care va fi pentru totdeauna. Dar „problema noastră - afirmă - consistă în faptul că, din cauza prea multor arbori, nu reuşim să mai vedem pădurea întreagă”, în sensul că din cauza multei noastre "ştiinţe nu mai găsim înţelepciunea”, nu mai reuşim să vedem ceea ce este esenţial, ceea ce rămâne. Şi observă că astăzi predicarea despre viaţa veşnică este adeseori obscurată de atenţia „unilaterală” acordată ocupaţiilor zilnice: trebuie în schimb „să răzbatem prin acest orizont, să-l lărgim” pentru a invita oamenii să privească şi „la lucrurile din urmă” care „sunt ca pâinea dură pentru oamenii de azi. Le apar nereale”. Doresc „răspunsuri concrete imediate pentru ziua de azi…dar acestea sunt răspunsuri care se opresc la jumătate dacă nu permit şi a…recunoaşte că eu mă extind dincolo de această viaţă materială, că există judecata…şi veşnicia”.

Isus, într-adevăr, o spune cu certitudine: „mă voi întoarce” şi va avea loc „o judecată propriu-zisă” pe care nu putem să nu o luăm în serios. Este necesară o pregătire: suntem chemaţi să ieşim înaintea venirii definitive a Domnului - subliniază Papa - păşind „în întâmpinarea milostivirii, lăsându-ne…modelaţi de îndurarea lui Dumnezeu ca antidot la neîndurarea lumii; aceasta este…pregătirea pentru ca el să vină cu îndurarea sa”.

În această situaţie, misiunea Bisericii este aceea de a salva omul de iubirea de sine „purtată până la distrugerea lumii”. Papa explică, de asemenea, că Biserica nu împovărează oamenii cu un ceva, nu propune un oarecare sistem moral”. „Nu suntem moralişti - spune cu tărie - dar plecând de la temelia credinţei, suntem purtătorii unui mesaj etic care dă orientare oamenilor”. „Cu adevărat decisiv este faptul că ea îl dăruieşte pe el”, pe Cristos, deschizând „porţile care conduc la Dumnezeu” şi oferind oamenilor „ceea ce ei aşteaptă mai mult, ceea de care au mai mare nevoie”, chiar dacă nu o ştiu. A-l dărui pe Cristos mai presus de toate „prin intermediul marelui miracol al iubirii” graţie unor oameni ai lui Dumnezeu care „fără să tragă vreun profit din aceasta…motivaţi de Cristos, îi asistă pe alţii, îi ajută. Acest caracter terapeutic al Creştinismului, care vindecă şi dăruieşte gratuit - afirmă Papa - ar trebui…să apară mai clar” în viaţa creştinilor.

Privind la progresul actual Benedict al XVI-lea invită, apoi, la a ne pune o întrebare: „Ce e bine?”. Într-adevăr „binele vine înainte de bunuri”. În societatea actuală a consumismului există o foame de infinit ce se amăgeşte că se satură, acum şi imediat, cu lucrurile materiale. Adesea se trăieşte „după aparenţă - observă Papa - şi tratăm marile datorii ca şi cum ar fi ceva care face parte din noi”. E nevoie în schimb de „o conştiinţă morală nouă şi mai profundă, o disponibilitate concretă la renunţare”, la sobrietate, la o reînnoită disciplină asumând ca stil de viaţă „iubirea pentru aproapele, dusă până la renunţarea de sine”. Perspectiva creştină depăşeşte mereu satisfacerea imediată pentru a privi dincolo şi înainte: „a fi oameni - relevă Pontiful - este ca o escaladare pe munţi, cu urcuşuri abrupte; dar pe acestea ajungem pe culmi şi putem să ne bucurăm de frumuseţea de a fi”.

Cum să intrăm în acest mod nou de a fi? Papa citează îndemnul Sfântului Bernard: „nu te pierde în activism!”. „Înţelepciunea cărturarului - spune Ben Sirah - se datorează orelor sale de linişte”. Trebuie să avem curajul de a face tăcere pentru a-l asculta pe Dumnezeu care „a voit să intre în lume” şi continuă să vină şi va veni în mod definitiv. Şi în faţa „aroganţei intelectului” care nu înţelege cum e posibil ca Dumnezeu să fi devenit om într-o Fecioară, Atotputernicul „nu se impune”, lasă omului libertatea să spună „da” deoarece „credinţa este întotdeauna ceva ce se petrece în libertate”. Biserica - încheie Papa - vrea să anunţe că întâlnirea cu Cristos „deschide cu adevărat în noi posibilităţi noi, dilatându-ne inima şi spiritul. Credinţa dă vieţii o dimensiune ulterioară”, „dă bucurie, lărgeşte orizonturile” introducându-ne „într-o realitate mai mare…dincolo de cea cotodiană”.