2010-11-30 15:35:13

Mesaj al Papei către Bartolomeu I: este nevoie de mărturia în comun a creştinilor pentru oamenii de azi


(RV - 30 noiembrie 2010) Înaintarea pe drumul spre deplina comuniune: este urarea exprimată de Benedict al XVI-lea în mesajul către patriarhul Bartolomeu I cu ocazia sărbătorii Sfântului Andrei Apostolul, patronul Patriarhatului ecumenic de Constantinopol. Documentul a fost consemnat patriarhului Bartolomeu I de cardinalul Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, care se află la Istanbul împreună cu o delegaţie cu ocazia Sfântului Patron.
Sărbătoarea Sfântului Andrei, scrie Papa, reprezintă „o puternică invitaţie la a reînnoi propria fidelitate faţă de învăţătura Apostolilor şi la a deveni vestitori neobosiţi ai credinţei în Cristos prin cuvânt şi mărturia vieţii”. În timpul actual, avertizează Benedict al XVI-lea, „această invitaţie este mai urgentă ca oricând şi îi interpelează pe toţi creştinii”. Într-o lume marcată de „o crescândă interdependenţă şi solidaritate”, într-adevăr. „suntem chemaţi să proclamăm cu reînnoită convingere adevărul Evangheliei şi să-l prezentăm pe Domnul cel Înviat ca răspuns la cele mai profunde întrebări şi aspiraţii spirituale ale oamenilor de azi, bărbaţi şi femei. Pentru a putea reuşi în această „mare misiune”, se citeşte în mesaj, „trebuie să continuăm să înaintăm pe drumul spre deplina comuniune, arătând că ne-am unit deja eforturile pentru o mărturisire în comun a Evangheliei înaintea oamenilor timpului nostru”. Din acest motiv, Papa exprimă gratitudinea sinceră Patriarhului ecumenic pentru ospitalitatea oferită în octombrie anul acesta la Rhodos delegaţilor Conferinţelor Episcopale ale Europei, care s-au reunit cu reprezentanţii Bisericlor Ortodoxe ale Europei pentru cel de-al II-lea Forum catolico-ortodox pe tema „Raporturile Biserică-Stat: perspective teologice şi istorice”. În sfârşit, Papa asigură că urmăreşte „cu atenţie” „eforturile chibzuite” ale lui Bartolomeu I „pentru binele Ortodoxiei şi pentru promovarea valorilor creştine în multe contexte internaţionale”.

Aşadar, cardinalul Kurt Koch este la Istnabul împreună cu delegaţia Sfântului Scaun pentru sărbătoarea Patriarhatului Ecumenic. Vizita are lor în cadrul schimburilor de delegaţii pentru respectivele sărbători ale Sfinţilor Patroni, 29 iunie la Roma pentru celebrarea Sfinţilor Petru şi Paul şi, întocmai, 30 noiembrie la Istanbul pentru celebrarea Sfântului Andrei. Între momentele intense ale dimineţii, solemna Divină Liturghie prezidată de Bartolomeu I în biserica patriarhală din Fanar şi întâlnirea delegaţiei vaticane cu Patriarhul şi cu Comisia sinodală competentă pentru relaţiile cu Biserica Catolică.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.