Taizè: 30 de mii de tineri aşteptaţi la Rotterdam pentru cea de-a 33-a întâlnire europeană
(RV - 29 noiembrie 2010) După Poznan, Bruxelles, Geneva, Zagreb, Milano,
Lisabona, Hamburg, Budapesta, Paris, anul acesta cea de-a 33-a întâlnire europeană
de tineri organizată de comunitatea din Taizé va avea loc de la 28 decembrie
2010 la întâi ianuarie 2011 la Rotterdam, în Olanda, în urma invitaţiei
Conferinţei episcopale olandeze, a Consiliului general al Bisericii protestante olandeze
şi a Consiliului Bisericilor Olandei. Sunt aşteptaţi la Rotterdam circa 30 de
mii de tineri din toate continentele. Agenţia SIR face cunoscut că prin această nouă
etapă a pelerinajului de încredere pe pământ, comunitatea de la Taizè continuă drumul,
pe care fondatorul său, frerè Roger, l-a început, pentru a susţine tinerii într-o
căutare de reconciliere şi de pace nu numai între creştini dar şi între popoare. În
acest sens, întâlnirea de la Rotterdam se va centra pe gândul lui Erasm, care poate
fi considerat „precursor al Europei actuale”. Tinerii vor fi primiţi de comunităţile
şi de familiile din toată regiunea, de la Breda la Haga, de la Gouda la Hoek van Holland.
Vor petrece dimineaţa în cele 150 de biserici de primire iar după amiaza se vor transfera
în parcul expoziţiei, Ahoy, pentru rugăciunile în comun. Temele vor fi inspirate din
„Scrisoarea din Cile” pe care fratele Alois, priorul comunităţii din Taizé, o va
scrie după întâlnirea latino-americană, animată de comunitatea de la Taizé la Santiago
de Chile de la 8 la 12 decembrie.