„Agostino Casaroli. Diplomatul şi preotul”: cardinal secretar de Stat între 1979 şi 1990

(RV - 25 noiembrie 2010) „Agostino Casaroli. Diplomatul şi preotul”: cu acest titlu au fost publicate de „Universitatea celor Trei Vârste”, Actele Congresului din 31 mai 2008, organizat la Castel San Giovanni în cea de-a zecea aniversare a morţii cardinalului Casaroli (24 noiembrie 1914 - 9 iunie 1998). Prezentarea - pentru care cardinalul secretar de Stat Tarcisio Bertone a exprimat apreciere într-o telegramă - s-a desfăşurat miercuri 24 noiembrie la Institutul „Maria Santissima Bambina” din Roma.

Cardinalul Casaroli, preotul Augustin, eminenţă şi părinte: sunt cele două chipuri pe care secretarul de Stat al lui Ioan Paul al II-lea le-a păstrat din 1979 până în 1990. Angajat în politica spre Est - care, strategică şi inovatoare, de deschidere şi de dialog, a luat numele de Ostpolitik-, în revizuirea Concordatului dintre Italia şi Sfântul Scaun şi alături de adolescenţii din centrele de detenţie pentru minori din Casal del Marmo şi de tinerii casei-familie Villa Agnese, cardinalul şi-a păstrat mereu afabilitatea, care îl făcea simpatic, isteţ şi ironic. Este ceea ce reiese din Actele Reuniunii de studiu găzduită în urmă cu doi ani în oraşul natal al cardinalului Casaroli.
 
Dar care este locul ocupat în Biserică de cardinalul Casaroli, atât de cunoscut şi în Europa de Est? Istoricul Giovanni Barberini, cercetător al arhivei personale a cardinalului Agostino Casaroli:
• În istoria Bisericii cred că el ocupă un loc fundamental. Putem spune că Biserica, după Conciliul Vatican II, se deschidea spre modernitate şi trebuia să întâmpine şi să înfrunte situaţii, precum cea a regimurilor comuniste, pe care doar aceea ce a fost numită „politica dialogului” a lui Paul al VI-lea şi a lui Casaroli putea să o abordeze şi, sub anumite aspecte, putea într-un anume mod să o stăpânească. Acest lucru l-a caracterizat pe Casaroli: curajul chiar de a înfrunta acele situaţii care erau foarte dificile, întrucât din extern, necunoscându-le, fireşte erau un mare mister. El, om de profundă credinţă - trebuie spus - a înfruntat totul cu curaj, susţinut, evident, de Paul al VI-lea: au format o echipă invincibilă.

Cardinal, secretar de Stat, dar şi un preot care se dedica mult alte activităţi…
• Da, într-adevăr, se dedica multor activităţi pastorale într-un domeniu foarte dificil, precum cel al minorilor deţinuţi, iar arhivele păstrează multe scrisori pe care aceşti adolescenţi recuperaţi i le scriau: erau impresionaţi de figura acestui om, care ştia să lase onorurile, hainele roşii şi aşa mai departe, pentru a se apropia cu profundă umanitate de aceşti tineri care aveau nevoie să fie reabilitaţi.