2010-11-25 14:06:43

Veghe de rugăciune pentru viaţa pe cale de a se naşte: Papa în comuniune cu toate Bisericile, comunităţi, asociaţii şi mişcări, sâmbătă 27 noiembrie la intrarea în Advent


(RV - 25 noiembrie 2010) La sfârşitul recitării rugăciunii „Îngerul Domnului”, duminică 14 noiembrie, papa Benedict al XVI-lea a anunţat că sâmbătă, 27 noiembrie, în Bazilica „Sf. Petru”, va prezida Primele Vespere pentru Duminica întâia din Advent şi o veghe de rugăciune cu adoraţie euharistică pentru viaţa pe cale de a se naşte. Pontiful a spus că iniţiativa este în comun cu Bisericile particulare din întreaga lume şi a recomandat răspândirea ei şi în parohii, comunităţi de viaţă consacrată, asociaţii şi mişcări religioase.
Timpul de pregătire pentru Sfântul Crăciun este un moment prielnic pentru a invoca protecţia divină asupra fiecărei fiinţe umane chemată la existenţă, şi, de asemenea, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vieţii primit de la părinţii noştri.
De altfel, înca din 4 iunie, cardinalii Antonio Cañizares Llovera şi Ennio Antonelli, prefectul Congregaţiei pentru Cultul divin şi Disciplina sacramentelor şi respectiv preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, au trimis preşedinţilor Conferinţelor episcopale din toată lumea o scrisoare invitaţie prin care anunţau această „Veghe în favoarea vieţii pe cale de a se naşte”.

Veghea de rugăciune - precizează - coincide cu Primele Vespere ale primei duminici din Advent şi în perspectiva apropiatei solemnităţi a Naşterii Domnului nostru Isus Cristos. Veghea va cuprinde, pe lângă Vespere, şi adoraţia euharistică, pentru a mulţumi Domnului deoarece împreună cu dăruirea de sine, a dat sens şi valoare fiecărei vieţi umane şi pentru a invoca protecţia sa asupra oricărei fiinţe umane chemate la existenţă.

Toţi suntem conştienţi de pericolele care ameninţă astăzi viaţa umană din cauza culturii relativiste şi utilitariste care face să slăbească percepţia demnităţii proprii a fiecărei persoane, oricare ar fi stadiul ei de dezvoltare. Suntem chemaţi mai mult ca oricând să fim „poporul vieţii” (Ioan Paul al II-lea, Encic. Evangelium vitae,79), prin rugăciune şi angajare. Prin această veghe celebrată de toate Bisericile particulare în uniune cu Sfântul Părinte, păstor universal, vom implora harul şi lumina Domnului pentru convertirea inimilor şi vom da împreună mărturie bisericească pentru o cultură a vieţii şi a iubirii.
 
Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.