(RV - 25 noiembrie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
Liturghie euharistică celebrată joi seară în bazilica Sf. Petru pentru victimele
atentatului din 31octombrie în catedrala siro-catolică din Bagdad şi pentru
creştinii irakieni suspuşi persecuţiei şi violenţei. Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul
Congregaţiei pentru Bisericile Orientale cheamă credincioşii să-şi înalţe glasul în
apărarea drepturilor acestor fraţi ai noştri. - Veghe de rugăciune
pentru viaţa pe cale de a se naşte. Papa şi cardinalii Antonelli şi Cañizares
invită credincioşii să participe sâmbătă seară 27 noiembrie, începutul Adventului,
la veghea de rugăciune împreună cu Papa, pentru viaţa pe cale de a se naşte.
-
Din agenda pontificală la zi: numire de episcop de Civitavecchia-Tarquinia
în Italia şi de arhiepiscop coadiutor al arhidiecezei de Dhaka din Bangladesh. -
Episcopii filipinezi au început în aceste zile la Roma şi vor continua până în
februarie anul viitor, vizita ad Limina Apostolorum.
-
Roma. Agostino Casaroli. Diplomatul şi preotul”. Cu acest titlu au fost
publicate Actele congresului de la Castel San Giovanni asupra fostului secretar de
Stat şi artizan cu Paul al VI-lea a politicii dialogului cu Ţările din Est, aşa-numita
Ostpolitik. - Iaşi. Doliu la Institutul Teologic „Sf.Iosif”
şi în dieceză. A trecut la Domnul pr. Anton Ghiurcă, 60 de ani din
care 25 de ani profesor la Institut. Înmormântarea, sâmbătă 27 noiembrie în satul
natal, Faraoani, Bacău.
- Salvarea femeii creştine Asia Bibi condamnată
la moarte pentru blasfemie. Cardinalul Jean-Louis Tauran se află în Pakistan.
Efort al Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios pentru salvarea femeii
creştine. Extremişti islamici se împotrivesc eliberării.
- Ziua internaţională,
joi 25 noiembrie, pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
-
Coreea de Sud. Biserica cere menţinerea vie a speranţei de pace cu Coreea de Nord.
-
Egipt. Ciocniri între poliţie şi creştini de rit copt la Giza, Cairo: ucişi 2
creştini, dintre cei care manifestau împotriva interzicerii lucrărilor de finisare
a bisericii lor.
- Din actualitatea internaţională. - Coreea
de Nord. Stare de încordare extrem de ridicată în Peninsula coreeană după atacul
din partea regimului de la Pyongyang împotriva unei insule a Coreii de Sud care a
provocat moartea a doi soldaţi şi doi civili şi rănirea altor 18 persoane. Coreea
de Nord a ameninţat joi noi atacuri în vederea manevrelor anunţate comune între Statele
Unite şi Coreea de Sud în Marea Galbenă.
- Vineri 26 noiembrie,
în calendarul bizantin român Sfântul Alipie Stâlpnicul, în Turcia de azi, cuvios,
secolul 7 şi Sfântul Nicon Metanoitul, cuvios, în Grecia, secolul 10; şi la fel în
calendarul roman sau latin unde mai sunt comemoraţi, între alţii Sfântul Leonard
de Porto Maurizio, preot franciscan în conventul Sfântul Bonaventura de pe colina
Paltin din Roma, apostol al misiunilor populare şi al devoţiunii „Calea Crucii”, Italia,
anii 1676-1751.