(RV - 17 noiembrie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii: -
La audienţa generală de miercuri, cateheza lui Benedict al XVI-lea despre figura
Sfintei Iuliana de Cornillon, Belgia, începutul secolului al XIII-lea, care a avut
o mare contribuţie la instituirea sărbătorii Corpus Domini-Trupul Domnului: invitaţie
la vizitarea frecventă a lui Isus prezent în Preasfântul Sacrament. Biserica - a apreciat
Papa - cunoaşte o adevărată primăvară euharistică, adoraţia în tăcere fiind redescoperită
de tot mai multe grupuri de tineri. - La terminarea catehezei, apel al Sfântului
Părinte Benedict al XVI-lea pentru eliberarea Asiei Bibi, femeia
creştină, condamnată la moarte în Pakistan precum şi în apărarea creştinilor în ţara
asiatică.
- Între cele circa 12 mii de persoane, în Piaţa Sfântul Petru s-a
aflat şi o delegaţie a asociaţiei respectiv fundaţiei Caritas-Migrantes care i-a
prezentat Pontifului colecţia de 10 ani „Raport asupra migraţiei italiene”.
-
Joi 25 noiembrie în bazilica vaticană va avea loc o Sfântă Liturghie de
pomenire pentru victimele atentatului de la Bagdad din 31 octombrie: anunţul
a fost dat miercuri de Secretariatul de Stat Misiunilor diplomatice acreditate pe
lângă Sfântul Scaun. - Cardinalul Tauran trasează un
bilanţ după întâlnirea de săptămâna trecută din capitala Iranului, în cadrul celui
de-al VII-lea colocviu interreligios, între o delegaţie a Sfântului Scaun şi Organizaţia
pentru cultură şi relaţii islamice din Teheran. Sfântul Scaun şi Iran împărtăşesc
acelaşi punct de vedere asupra rolului public şi social al religiei. -
Croaţia: Conferinţa episcopală a anunţat vizita lui Benedict al XVI-lea pentru
4 şi 5 iunie 2011. Potrivit comunicatului, Pontiful se va afla la Zagreb cu ocazia
Zilei naţionale a Familiilor catolice croate care se va desfăşura sub motoul „Împreună
în Cristos”.
- Haiti. Episcopii catolici îndeamnă: să ne mobilizăm toţi
şi să unim eforturile pentru a combate răspândirea epidemiei de holeră.
-
Pakistan. Mare campanie de rugăciune în toate bisericile ţării pentru Asia Bibi,
mamă creştină a mai multor copii, condamnată la moarte pentru blasfemie. -
Afghanistan. O cetăţean afgan, aflat în închisoare din luna mai pentru credinţa
sa creştină, va fi judecat duminica viitoare 21 noiembrie.
- Egipt.
Episcopul de Luxor, mons. Joannes Zakaria, al catolicilor de rit copt - informează
agenţia Fides - denunţă încercări de convertire cu forţa la islam a unor tinere creştine.
-
Statele Unite. Episcopii catolici reuniţi în adunare plenară la Baltimore în
Statul Maryland, au ales noul preşedinte al Conferinţei episcopale. Este arhiepiscopul
de New York, mons. Timothy M. Dolan.
- Tirana. La adunarea plenară a
episcopilor catolici din Albania pe ordinea de zi. un plan pastoral trienal pentru
noua evanghelizare, proiectul unui ziar catolic, traducerea Liturghierului Roma şi
celebrările pentru centenarul naşterii Maicii Tereza.
- Anglia şi Ţara Galilor.
Record de înscrieri, toamna aceasta, în Seminarii: 56 de aspiranţi la preoţie, numărul
cel mai mare înregistrat în ultimul deceniu în Regatul Unit.
- Dina actualitatea
internaţională.Irak. Preşedintele irakian Jalal Talabani a spus într-un
interviu acordat canalului de televiziune France 24, că nu va semna ordinul de execuţie
pentru Tareq Aziz, fost ministru de Externe în regimul lui Saddam Hussein.
-
Joi 18 noiembrie, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Platon şi Roman,
martiri, anul 305; în calendarul roman sau latin încă din secolul al XII-lea se comemorează
aniversarea sfinţirii la Roma a bazilicilor apostolilor, prima dată de papa Silvestru
şi respectiv papa Siriciu în secolul al IV-lea iar apoi, după secole, noile edificii,
„Sfântul Petru” pe colina Vatican în anul 1626 şi „Sfântul Paul” pe calea Ostiense
în anul 1854. Comemorare facultativă. Aici serviciul audio: