Papa către episcopii brazilieni: chemările sunt în scădere, dar viaţa consacrată nu va putea dispărea niciodată fiindcă a fost voită de Cristos

(RV - 5 noiembrie 2010) Viaţa consacrată, - călugări, călugăriţe, laici consacraţi - „nu va putea muri niciodată ” în sânul Bisericii, deoarece a fost Cristos însuşi cel care a ales pentru sine acest mod de a fi în lume: sărac, cast şi ascultător. A afirmat aceasta Benedict al XVI-lea în audienţa acordată vineri dimineaţă grupului de episcopi brazilieni din regiunea ecleziastică (Sud II), primiţi împreună cu ocazia vizitei ad Limina.
 
Afirmaţia Sfântului Părinte este o asigurare care sună incontestabil: scăderea vocaţiilor, îmbătrânirea Institutelor nu sunt semnul unui declin ce va purta mai devreme sau mai târziu la stingerea vieţii călugăreşti în Biserică. Spus în mod simplu, ea nu va putea să dispară fiindcă „are originea odată cu Domnul însuşi care a ales pentru sine acest mod de a trăi cast, sărac şi ascultător:
• “A vida consagrada nunca poderá… Viaţa consacrată nu va putea să moară, nici să lipsească în Biserică: a fost voită de Isus însuşi ca parte inamovibilă a Bisericii sale. De aici apelul la o angajare generală în pastorala vocaţiilor: dacă viaţa consacrată este un bine al întregii Bisericii, care îi priveşte pe toţi, o pastorală menită să promoveze chemările la viaţa consacrată trebuie să fie un angajament simţit de toţi episcopii, preoţii, călugări şi laici.

Deci, dacă nu este în risc existenţa Institutelor călugăreşti, e nevoie însă să se reflecte asupra modului în care propunerea de a-l urma pe Cristos pe calea sfaturilor evanghelice trebuie să fie îngrijită în zilele noastre. Benedict al XVI-lea s-a oprit apoi asupra „raportului delicat” care are loc, a spus, „între necesităţile pastorale ale Bisericii particulare şi specificul carismatic al unei comunităţi călugăreşti”. Şi citând un pasaj dintr-un document specifici din 1994 intitulat „Viaţa fraternă în comunitate”, a reafirmat:
• “Como a comunidade religiosa não… Aşa cum comunitatea călugărească nu poate acţiona independent sal în alternativă sau mai puţin încă împotriva directivelor şi pastoralei Bisericii particulare, la fel Biserica particulară nu poate dispune după plac, potrivit necesităţilor, de comunitatea călugărească sau de unii membri ai săi.

Odată lămurit echilibru ce trebuie să reglementeze raportul dintre Biserica locală şi un Institut călugăresc - şi reafirmat că fiecare comunitate de consacraţi, de tradiţie antică sau recentă, „îmbogăţeşte Biserica din care este parte vie” - Pontiful a luat în consideraţie aspectul nodal al reînnoirii interne care priveşte fiecare Congregaţiei, Reînnoire, a afirmat, ce „depinde în principal de formarea membrilor”:
• “A capacidade formativa de um Istituto… Capacitatea formativă a unui Institut, atât în faza iniţială cât şi în cele succesive, este fundamentală pentru întregul proces de reînnoire. Dacă, de fapt, viaţa consacrată este în sine o asimilare progresivă a sentimentelor lui Cristos, pare evident că atare drum nu va putea decât să dureze toată existenţa pentru a implica întreaga persoană.

Benedict al XVI-lea a încheiat invitând episcopii brazilieni să poarte comunităţilor de consacraţi din diecezele lor „recunoştinţa profundă a Papei, care îi aminteşte pe toţi şi pe toate în rugăciunile sale”.

Aici serviciul audio: