2010-11-01 13:45:21

Benedict al XVI-lea denunţă atacul feroce comis împotriva unei biserici catolice în Irak


(RV - 1 noiembrie 2010) Benedict al XVI-lea a evocat la întâlnirea pentru rugăciunea "Angelus" de la amiază, luni 1 noiembrie, atacul feroce comis duminică împotriva unei biserici din Bagdad, Papa a cerut ca toţi să-şi unească forţele pentru ca să înceteze orice violenţă.
Iată textul integral al apelului tradus în română.
„Ieri seară, într-un atentat foarte grav în catedrala siro-catolică din Bagdad, au fost zeci de morţi şi răniţi, între care doi preoţi şi un grup de credincioşi reuniţi pentru Sfânta Liturghie duminicală. Mă rog pentru victimele acestei violenţe absurde, cu atât mai barbară întrucât a lovit persoane lipsite de apărare, adunate în casa lui Dumnezeu, care este casă de iubire şi de reconciliere. Exprim de asemenea apropierea mea plină de afecţiune faţă de comunitatea creştină, lovită din nou, şi îi încurajez pe toţi, păstori şi credincioşi să fie tari şi neclintiţi în speranţă. În faţa episoadelor feroce de violenţă, care continuă să sfâşie populaţiile din Orientul Mijlociu, aş vrea în fine să reînnoiesc apelul meu presant pentru pace: ea este un dar al lui Dumnezeu, dar este şi rezultatul eforturilor oamenilor de bunăvoinţă, al instituţiilor naţionale şi internaţionale. Toţi să-şi unească forţele pentru ca să se termine orice violenţă."
rv/al








All the contents on this site are copyrighted ©.