Nu există istorie desprinsă sau ruptă de Dumnezeu: Benedict al XVI-lea la 50 de ani
de la moartea teologului german Erik Peterson
(RV - 25 octombrie 2010) La 26 octombrie 1960 murea la Hamburg în nordul Germaniei,
la vârsta de 70 de ani, teologul german, Erik Peterson, de confesiune evanghelică
convertit în 1930 la catolicism. Luni dimineaţă, în Vatican, Benedict al XVI-lea
a primit în audienţă participanţii la simpozionul pe care, de duminică 24 până marţi
26 octombrie, câteva instituţii pontificale l-au dedicat acestui cercetător la 50
de ani de la moarte. Rămas mult timp în umbră, munca lui Peterson este de multă vreme
obiectul unei redescoperiri atente care a pus în relief valoarea reflecţiei sale căreia
îi sunt debitori mulţi teologi renumiţi din secolul al XX-lea.
Un “outsider”,
îl definise cu simpatie marele teolog Karl Barth, şi cu acest apelativ simpozionul
îi aminteşte şi celebrează, în acest zile meritele ştiinţifice şi culturale ale lui
Erik Peterson. De familia sa. însuşi teologul Joseph Ratzinger este de mult timp legat,
cum au demonstrat copiii şi respectivele familii, prezenţi la audienţa din Vatican.
Amintind un episod din 1990 - când cu ocazia împlinirii a 80 de ani de către soţia
lui Peterson, a avut prilejul de a-i dărui un pergament autograf al lui Ioan Paul
al II-lea - Benedict al XVI-lea a punctat istoria umană şi profesională a lui Peterson,
căruia „în toată viaţa sa - a observat - nu i-a reuşit să afle acel loc în care să-i
fie dată recunoaşterea şi poziţia fixă ce i se cuveneau”. Peterson, care în anii ’30
ai secolului trecut se va transfera la Roma, se află implicat în „prefaceri” sociale
şi politice care frământă Germania după primul conflict mondial şi care pun în criză
şi „optimismul în plină amploare” care impregna în acel timp teologia liberală. Peterson
optează să lucreze în domeniul istoric şi „să înfrunte în mod specific - a amintit
Papa, citând pasaje ale studiosului - problemele legate de istoria religiilor, pentru
că nu reuşise să-şi croiască drum în păinjenişul de opinii care domneau în teologia
evanghelică a vremii”: • “Dabei kommt immer mehr zu der Gewissheit … Se
consolidează în el tot mai mult convingerea că nu există istorie desprinsă sau ruptă
de Dumnezeu şi că, în această istorie, Biserica ocupă un loc special şi are o însemnătate
deosebită. Citez mai departe: „Faptul că există Biserica şi că Biserica se constituie
într-un mod cu totul special este strâns legat de faptul că există o istorie determinată
în mod specific de teologie. Biserica primeşte de la Dumnezeu sarcina de a-i conduce
pe oameni de la o existenţă limitată şi individuală într-o comunitate universală”,
de la natural la supranatural, de la efemer la plinătate la sfârşitul timpurilor.
Papa
a subliniat apoi unul din centrele reflecţiei lui Peterson, şi anume cel al curentului
vital care din Sfintele Scripturi parcurge Biserica într-o reînnoire continuă bazată
pe tradiţia apostolică: • „Durch die in der apostolischen Sukzession stehenden
Bischöfe …Prin episcopi, a afirmat Benedict al XVI-lea, mărturia Scripturilor
rămâne vie în Biserică şi formează fundamentul convingerilor de credinţă peren valabile
ale Bisericii pe care le regăsim mai ales în Crez şi în dogme. Ele se manifestă în
Liturghie, în domeniul trăit al Bisericii, în preamărirea lui Dumnezeu. Celebrarea
euharistică desfăşurată pe pământ se găseşte, în acest context, într-un raport indisolubil
cu Ierusalimul ceresc (…) acolo se oferă adevăratul şi veşnicul sacrificiu de laudă
adus lui Dumnezeu şi Mielului, a cărui celebrare pământească este doar imaginea. Cine
participă la Sfânta Liturghie se opreşte, într-un anumit sens, în pragul Cerului”.
Papa
a evocat apoi o amintire personală de când, fiind tânăr paroh la Bogenhausen, a avut
posibilitatea de a citi un volum abia publicat al lui Peterson, “Theologische Traktate”
(“Tratate teologice”). Era, a destăinuit Benedict al XVI-lea, „teologia pe care o
căutam”: • “Die Theologie die einerseits den ganzen historischen Ernst …Acea
teologie care, pe de o parte, manifestă seriozitatea istorică de a înţelege şi analiza
textele, de a le analiza printr-o serioasă cercetare istorică şi care totuşi nu se
opreşte la trecut, dar efectuând depăşirea de sine în literă (…) intră în contact
cu acela de la care provine: cu Dumnezeul cel Viu.
Istoria personală a lui
Peterson, a continuat Papa, se împleteşte cu destinul fiecărui creştin, care nu are
pe pământ „o cetate stătătoare”. Teologul a trăit aspectul precar al pierderii catedrei
după convertirea la catolicism, incertitudinea de a fi „dezrădăcinat” şi de a rămâne
„până la capătul zilelor fără o temelie certă şi fără o patrie sigură”. Cu toate acestea,
penuria de mijloace nu l-a împiedecat să se căsătorească dând astfel, a observat Benedict
al XVI-lea, „expresia concretă a certitudinii sale interioare că, în ciuda faptului
că suntem străini - şi el era în mod special - putem găsi sprijin în comunitatea iubirii
şi că în iubire rămâne ceva ce durează pentru veşnicie”: • “Er hat diese Fremdheit
des Christen erfahren, er war der evangelischen … El a trăit dimensiunea de străin
a creştinului: devenise străin de teologia protestantă şi rămăsese într-un oarecare
mod străin şi de cea catolică, aşa cum era atunci. Astăzi ştim că el aparţinea la
amândouă, că ambele au mult de învăţat de la el: toată drama, realismul, revendicarea
existenţială, umană a teologiei.
Papa a încheiat mulţumind cardinalului Lehmann
pentru iniţiativa de a publica Opera omnia a lui Peterson, care actualmente
cunoaşte traduceri în italiană, franceză, spaniolă, engleză, maghiară şi până şi în
chineză. Sperăm - a fost comentariul final a Pontifului - ca această publicare să
poată răspândi mai departe gândirea lui Peterson, care niciodată nu se opreşte la
detaliu dar priveşte mereu la ansamblul teologiei.