2010-10-19 12:51:37

Mesajul Papei către tinerii catolici indieni: „Fiţi mărturisitori ai iubirii creştine”


(RV – 19 octombrie 2010) A fi „mărturisitori ai iubirii creştine, ai speranţei, bucuriei şi păcii în India şi în lume”: astfel i-a îndemnat Benedict al XVI-lea pe tinerii catolici indieni cu ocazia celei de-a VIII-a Conferinţe naţionale a tineretului indian care s-a încheiat duminică la Shillong, în statul Meghalaya, după şapte zile de lucrări.

Cuvintele Papei au fost citite de mons. Salvatore Pennacchio, nunţiu apostolic în India, în cadrul celebrării Sfintei Liturghii de încheiere a reuniunii.
Evenimentul a fost organizat de Conferinţa Episcopală din India şi a avut ca temă: „A trăi viaţa lumii, a elibera lumea”.

Papa le-a reamintit tinerilor indieni să-şi reînnoiască vieţile citind, reflectând asupra Cuvântului lui Dumnezeu şi mai ales trăind acest Cuvânt pentru a duce schimbări lumii întregi.
„Acordaţi o atenţie absolută rugăciunii către Dumnezeu” – scrie de asemenea Episcopul Romei în mesaj – „şi descoperiţi bucuria şi frumuseţea chemării divine în fiecare dintre voi”.

Săptămâna dedicată tinerilor catolici indieni a cuprins o serie de întâlniri spirituale şi mărturii orientate în funcţie de trei tematici principale: eradicarea sărăciei, reîntinerirea mediului şi construirea unei culturi a păcii.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.