2010-10-07 18:32:47

Papa l-a primit pe noul ambasador al R. Chile: rugăciune şi solidaritate faţă de victimele cutremurului şi de minerii de la Atacama blocaţi în subteran


RV 07 oct 2010. Când Biserica apără valori precum viaţa, de la naştere pînă la apusului ei natural, sau familia întemeiată pe căsătorie, nu o face din interes sau pentru simpla afirmare a unor principii religioase ci pe baza unor valori care în conştiinţă pot fi împărtăşite de toţi: este una din reflecţiile Suveranului Pontif, Benedict al XVI-lea, oferite noului ambasador al R. Chile pe lângă Sf. Scaun, Fernando Zegeres Santa Cruz, primit joi în audienţă cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare. Dar primele cuvinte ale Papei au fost de solidaritate faţă de chilieni, afectaţi recent de două evenimente interne dramatice.

Cutremurul din ianuarie - trei minute devastatoare de pînă la aproape 9 grade pe scara Richter, cu peste 450 de morţi şi zeci de mii de edificii distruse – şi drama celor 33 de mineri blocaţi de peste două luni într-o închisoare de piatră la circa 700 de metri sub pământ, pentru care chiar în aceste zile se profilează speranţa de a fi scoşi la suprafaţă: Benedict al XVI-lea s-a referit încă de la început la aceste două evenimente dintr-o ţară, Chile, pe care, a afirmat, "deşi este îndepărtată geografic, o port în adâncul inimii mele".

Spiritul de unitate şi răspunsul generos şi solidar arătat în Chile cu aceste ocazii au fost foarte preţuite de Benedict al XVI-lea, care s-a referit apoi la celebrările ţării latinamericane cu ocazia bicentenarului de la independenţă, prilej de a evidenţia încă o dată rolul desfăşurat de Biserica Catolică în istoria acestei naţiuni. Şi prezenţa Bisericii s-a dovedit din nou decisivă în procesul de reconciliere între Chile şi Argentina, afectate de controversa teritorială de acum 30 de ani şi soluţionată pe calea dialogului prin contribuţia Bisericii. Anul trecut s-au marcat astfel 25 de ani de la încheierea conflictului prin semnarea Tratatului bilateral de pace şi prietenie. Nu se poate explica triumful voinţei de pace, armonie şi înţelegere dacă nu se ţine cont, a obsrvat Pontiful, de cât de adânc este înrădăcinată în inima chilienilor sămânţa Evangheliei.

Şi chiar în circumstanţele actuale "în care trebuie să fie înfruntate multe provocări ce ameninţă identitatea culturală", devine important, a reluat Papa, "încurajarea tinerilor la un orgoliu sănătos şi la redescoperirea propriei credinţe, istorii, culturi, tradiţii şi expresii artistice, alături de ceea ce constituie cel mai bun şi mai bogat patrimoniu spiritual şi uman al chilenilor.
• "Când Biserica îşi face auzit glasul în faţa marilor provocări şi probleme, precum războaie, foamete, sărăcia extremă a multora, apărarea vieţii umane de la concepere la moartea naturală, sau promovarea familiei fondată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, care este prima responsabilă a educaţiei copiilor – nu o face dintr-un interes particular sau pe baza unor principii pe care le pot înţelege doar cei care profesează un crez religios. Ci, respectând regulile coexistenţei democratice, o face urmărind interesul societăţii şi în numele unor valori pe care toţi le pot împărtăşi cu ajutorul raţiunii drepte".

Aici, serviciul audio:








All the contents on this site are copyrighted ©.