2010-10-01 16:21:30

Palermo: S-a deschis cea mai mare cantină socială din sudul Italiei


(RV – 1 octombrie 2010) S-a deschis joi, la Palermo, cantina „Citadela săracului şi a speranţei”. Cu 1200 de porţii de mâncare pe zi, cantina este cea mai mare din sudul Italiei. Aflată în cartierul Oreto, se extinde pe o suprafaţă de 600 de metri pătraţi, are 250 de locuri la masă şi oferă 400 de porţii la micul dejun, şi tot atâtea la prânz şi cină.

Realizată cu susţinerea organizaţiei neguvernamentale „Enel Cuore” a fost încredinţată misiunii „Speranţa şi Caritatea”, gestionată de Biagio Conte şi care include activităţi de găzduire, asistenţă, formare şi integrare în favoarea persoanelor care trăiesc în condiţii de sărăcie şi disconfort.

Misiunea „Speranţa şi Caritatea” este activă la Palermo prin intermediul a trei comunităţi: două destinate găzduirii bărbaţilor şi una pentru femei, în special mame cu copii.
Cantina „Citadela săracului şi a speranţei” a fost realizată într-o aripă a fostei cazărmi aeronautice militare, unde graţie lucrărilor de restructurare s-au obţinut şase dormitoare, cu 700 de locuri, un dispensar medical, un dormitor pentru bolnavi, un depozit pentru îmbrăcăminte şi un altul pentru alimente. Există de asemenea patru celule frigorifice, o bucătărie, un mic laborator de panificaţie, o croitorie şi o spălătorie, un atelier pentru fierari şi sudori, un altul pentru dulgheri şi mici laboratoare artizanale.

Pentru următoarele luni este prevăzută construirea unei biserici, a unui atelier de ceramică şi a unei aule pentru predarea limbii italiene.
Prin intervenţia şi sprijinul misiunii „Speranţa şi Caritatea”, asociaţia „Enel Cuore” insistă în a reafirma angajamentul său activ în Anul european de luptă împotriva sărăciei şi excluderii sociale.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.