2010-10-01 14:24:54

Biserica din Statele Unite în apărarea vieţii copiilor încă nenăscuţi


(RV – 1 octombrie 2010) Cardinalul Daniel Di Nardo, arhiepiscop de Galveston-Huston şi preşedinte al Comitetului Pro-Life Activities din cadrul Conferinţei Episcopale a Statelor Unite i-a îndemnat pe toţi catolicii americani să participe la veghea de rugăciune promovată de Benedict al XVI-lea în favoarea tuturor copiilor încă nenăscuţi, care va avea loc în noaptea dintre 27 şi 28 noiembrie, la începutul perioadei liturgice a Adventului.

Apelul cardinalului Di Nardo vine concomitent cu deschiderea – pe 1 octombrie – a lunii dedicată respectării vieţii: „Respect Life Month”.
„Chiar şi pierderea unui singur nou-născut” – a subliniat arhiepiscopul de Galveston-Huston, citat de L'Osservatore Romano – „şi durerea pe care o simt o mamă şi un tată în urma unui avort ar trebui să transforme într-un imperativ dublarea eforturilor noastre pentru a face să ia sfârşit avortul legalizat”.

El a explicat că „peste un milion de copii inocenţi mor în fiecare an din cauza avortului, o plagă care persistă încă în cultura noastră”. Însă, pentru cardinalul Daniel Di Nardo sunt oricum consolante statisticile care indică o scădere de la an la an a practicării avorturilor legată atât de scăderea numărului femeilor cu vârste fertile cât şi de o creştere a conştiinţei privind deplina umanitate a copilului care nu este încă născut”.

În mesaj, cardinalul îşi exprimă amărăciunea pentru „o tot mai mare fractură între principiile morale exprimate de majoritatea americanilor şi deciziile luate de guvern”. De exemplu, „chiar dacă mare parte dintre americani se opune oricărei finanţări publice care ar putea favoriza avortul, în luna martie a acestui an Congresul a aprobat un proiect de reformă sanitară care permite ca fonduri federale destinate cercetării ştiinţifice să fie cheltuite pentru programe sanitare care includ şi practica avortului.
Cardinalul îi avertizează pe acei cercetători care prevăd distrugerea vieţii umane aflată încă în stadiu embrionar pentru cercetările ştiinţifice asupra celulelor staminale”.


Recent, o cercetare statistică comisionată de Secretariatul Pro-Life Activities din cadrul Conferinţei Episcopale a Statelor Unite a evidenţiat că 57% dintre intervievaţi s-au exprimat în favoarea cheltuirii fondurilor federale numai pentru acele cercetări asupra celulelor staminale care să nu fie dăunătoare pentru donatori. Doar 21% dintre cei intervievaţi s-au declarat favorabili cercetărilor care necesită uciderea embrionilor umani.

După ce a subliniat nefastele consecinţe pe care le-ar putea avea aprobarea unei legi care să consimtă sinuciderea asistată, cardinalul Di Nardo a declarat în final că „Biserica oferă o viziune pozitivă a demnităţii fiecărei persoane umane, fără excepţie. Fiecare fiinţă în parte este iubită în mod egal de Dumnezeu şi în egală măsură demnă de iubire şi respect”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.