Arhiepiscopul de Washington responsabil pentru integrarea anglicanilor în Biserica
catolică
(RV - 25 septembrie 2010) Congregaţia pentru Doctrina Credinţei l-a numit
pe arhiepiscopul de Washington, mons. Donald Wuerl, responsabil al Comisiei
ad hoc care va trebuie să conducă integrarea grupurilor de anglicani în Biserica
catolică din Statele Unite. În acest context, mons. Wuerl va fi deci delegatul
Congregaţiei şi responsabilul Comisiei speciale în cadrul Conferinţei episcopale americane
pentru aplicarea Constituţiei apostolice „Anglicanorum Coetibus”. Atare document,
semnat de Benedict al XVI-lea în noiembrie 2009, prevede instituirea unor ordinariate
pentru acele grupuri de anglicani care vor să revină în deplina comuniune cu Biserica
catolică. Toţi aceia dintre anglicanii din Statele Unite care vor să se folosească
de documentul „Anglicanorum Coetibus” sunt deci invitaţi să ia contact cu arhidieceza
de Washington. Comisia ad hoc, prezidată de mons. Wuerl, se citeşze într-o notă, are
menirea să faciliteze aplicarea Constituţiei apostolice şi să verifice atenţia în
Statele Unite pentru această iniţiativă.