2010-09-21 15:56:59

Sfântul Scaun: deplină transparenţă a Institutului pentru Opere Religioase


(RV – 21 septembrie 2010) Printr-un comunicat, Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun întăreşte afirmaţia deplinei transparenţe a operaţiunilor financiare ale Institutului pentru Opere Religioase şi îşi exprimă încă o dată încrederea deplină în preşedintele şi în directorul general al Institutului care, potrivit agenţiilor de presă, rezultă a fi cercetaţi de Procuratura din Roma pentru violarea normativei europene asupra reciclajului. Acesta este textul integral al comunicatului:

„Este cunoscută voinţa clară, manifestată de mai multe ori, din partea autorităţilor Sfântului Scaun de deplină transparenţă în ceea ce priveşte operaţiunile financiare ale Institutului pentru Opere Religioase (IOR). Aceasta impune punerea în practică a tuturor procedurilor financiare pentru prevenirea terorismului şi a reciclajului de capitaluri financiare.
De aceea, de mai mult timp, autorităţile IOR dau curs necesarelor contacte şi întâlniri – atât cu Banca d'Italia cât şi cu alte organisme internaţionale competente – Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD) şi Gruppo di Azione Finanziaria Internazionale – împotriva reciclajului de capitaluri pentru introducerea Sfântului Scaun pe aşa-zisa „White List” („Lista Albă”).
De aceea, Sfântul Scaun manifestă perplexitate şi uimire faţă de iniţiativa Procuraturii din Roma, ţinând cont că datele informative necesare sunt deja disponibile pe lângă biroul competent al Băncii Italiei, şi operaţiuni asemănătoare au loc în mod curent cu alte institute italiene de credit.
Cât despre cifrele citate se specifică că este vorba de operaţiuni de virament pentru trezoreria de pe lângă institute de credit care nu sunt italiene şi ale cărui destinatar este acelaşi Institut pentru Opere Religioase.
Sfântul Scaun ţine de aceea să exprime maximă încredere în preşedinte şi în directorul general al Institutului pentru opere Religioase”.







All the contents on this site are copyrighted ©.