Benedict al XVI-lea în discursul de rămas bun: Diversitatea Marii Britanii, o oportunitate
pentru un ulterior dialog intercultural şi interreligios
(RV – 20 septembrie 2010)„Mulţumesc pentru primirea şi ospitalitatea
atât de călduroase de care m-am bucurat”: Episcopul Romei a încheiat
cu aceste cuvinte de gratitudine cele patru zile în Regatul Unit, ce-au reprezentat
cea de-a 17-a călătorie apostolică internaţională a lui Benedict al XVI-lea. La
ceremonia de rămas bun de la aeroportul din Birmingham a fost prezent premierul britanic
Cameron care a vorbit de „vizita istorică” de „de patru zile incredibil de emoţionante”.
Cuvintele
Papei – a spus premierul – „au provocat întreaga ţară la a reflecta”, transmiţând
un mesaj „nu doar pentru catolici, ci pentru fiecare dintre noi, pentru credincioşi
de alte religii şi pentru persoane care nu cred”, un mesaj ce poarte fi împărtăşit
de toţi în vederea realizării binelui comun. Benedict al XVI-a a revenit la Roma
duminică seară, puţin după ora 22, deplasându-se de la aeroportul din Ciampino la
reşedinţa din Castel Gandolfo.
În discursul de rămas bun, Succesorul lui Petru
a subliniat importanţa dialogului interreligios: • „Diversitatea Marii Britanii,
reprezentată de multe comunităţi, culturi, limbi şi religii care formează societatea
britanică modernă reprezintă un aspect cu care se confruntă guvernul şi poporul dar
este în acelaşi timp o oportunitate pentru un ulterior dialog intercultural şi interreligios
pentru îmbogăţirea întregii comunităţi”.
Episcopul Romei şi-a exprimat deosebita
apreciere faţă de întâlnirile cu Regina şi cu alţi lideri politici pentru posibilitatea
de a se adresa ambelor camere ale Parlamentului în cadrul istoric de la Westminster
Hall. • „Sper cu adevărat ca aceste ocazii să poată contribui la a confirma şi
întări relaţiile excelente dintre Sfântul Scaun şi Regatul Unit, în special în colaborarea
pentru dezvoltarea internaţională, în grija faţă de ambientul natural şi în edificarea
unei societăţi civile cu un reînnoit sens al valorilor împărtăşite şi un scop comun”.
Benedict al XVI-lea subliniază o semnificaţie profundă a întâlnirilor ecumenice
şi interreligioase: • „Evocativul spaţiu al abaţiei Westminster, un loc care vorbeşte
atât de elocvent despre tradiţiile noastre religioase şi culturale împărtăşite”. (…)
Dat fiind că Marea Britanie este casa multor tradiţii religioase, am fost bucuros
că am avut oportunitatea de a mă întâlni cu reprezentanţii lor şi de a împărtăşi cu
ei câteva gânduri privind contribuţia pe care religiile o pot oferi unei societăţi
sănătoase şi pluraliste”.
Desigur, vizita s-a adresat mai ales catolicilor
din Regatul Unit, iar în discursul final Benedict al XVI-lea a amintit întâlnirile
cu episcopii, cu clerul, cu persoanele consacrate, cu laicii ca şi cu educatorii,
elevii şi persoanele vârstnice. În mod special, Benedict al XVI-lea a amintit beatificarea
cardinalului John Henry Newman, spunând: • „Cu vasta sa ereditate de scrieri academice
şi spirituale, sunt sigur că el are încă multe să ne înveţe despre viaţa şi mărturia
creştină printre provocările lumii contemporane, provocări pe care le-a prevăzut cu
o extraordinară claritate”.