2010-09-13 16:03:22

Papa către noii episcopi: nu fiţi birocraţi, fiţi disponibili să ascultaţi oamenii


(RV - 13 septembrie 2010) Misiunea episcopului nu trebuie privită şi înţeleasă cu mentalitatea eficienţei şi eficacităţii. Episcopul nu este un simplu guvernant, un funcţionar, un birocrat. El este chemat să fie „tare şi decis, drept şi calm” dar în acelaşi timp „tată, frate şi prieten” pe drumul creştin şi uman. Este îndemnul lui Benedict al XVI-lea adresat la întâlnirea cu episcopii numiţi recent, reuniţi la Roma pentru cursul anual organizat de Congregaţia pentru Episcopi. Pontiful a mulţumit cardinalului Marc Ouellet adresându-i o urare specială la începutul serviciului său ca prefect al departamentului roman pentru episcopi.

Nu un birocrat, dar un părinte, un frate şi un prieten. În prezenţa episcopilor de numire recentă în Biserici particulare, Benedict al XVI-lea a trasat astfel rolul pe care păstorii sunt chemaţi să-l îndeplinească în mijlocul Poporului lui Dumnezeu. În această privinţă, a amintit Papa, iluminante sunt unele expresii ale Sfântului Toma d’Aquino:
Comentând expresia lui Isus din Evanghelia după Ioan: Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale”, Sf. Toma observă: El îşi dedică lor persoana sa în exercitarea autorităţii şi a carităţii. Acestea sunt necesare amândouă: ca ele să-l asculte iar el să le iubească. De fapt, prima fără cea de-a doua nu este de-ajuns”.

Pontiful a amintit şi Regula pastorală a papei Sf. Grigore cel Mare, care precizează că puterea de conducere pastorală „o exercită bine cel care ştie cu ajutorul ei să învingă păcatele şi să domine asupra propriilor vicii decât asupra fraţilor”. A amintit de asemenea cuvintele din ritul consemnării inelului la Liturghia consacrării episcopale: „Primeşte inelul, semn de fidelitate şi în integritatea credinţei şi în curăţia vieţii, păzeşte Sfânta Biserică, mireasa lui Cristos”:
• Biserica este ’mireasa lui Cristos’ iar episcopul este ’păzitorul’, episkopos, custodele acestui minister. Inelul este deci un semn de fidelitate: este vorba de fidelitatea faţă de Biserică şi faţă de puritatea credinţei ei. Prin urmare, episcopului îi este încredinţată o alianţă nupţială: cea a Bisericii cu Cristos.

Papa a pus apoi accentul pe marile responsabilităţi ale unui episcop pentru binele diecezei dar şi al societăţii. Misiunea sa „nu poate fi înţeleasă cu mentalitatea eficienţei şi eficacităţii”:
Este vorba despre o profundă perspectivă de credinţă şi nu simplu umană, administrativă sau de tip sociologic, aceea în care se înscrie ministerul episcopului. Acesta nu este un simplu guvernant, sau un birocrat, sau un simplu moderator şi organizator al vieţii diecezane. Paternitatea şi fraternitatea în Cristos sunt cele care îi dau superiorului capacitatea de a crea un climat de încredere, de acceptare, de afecţiune, dar şi de francheţe şi de dreptate.

Vorbind episcopilor recent numiţi în slujire, participanţi la cursul anual organizat de Congregaţia pentru Episcopi, Benedict al XVI-lea s-a oprit la o autentică rugăciune a Sfântului Aelred din Rievaulx, abate: „Tu, bunule Stăpân ai pus pe unul ca mine în fruntea familiei tale (...) ca să se poată manifesta îndurarea ta (…) , încât să se vadă sublimitatea puterii tale în cea a omului”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.