Deşi suntem păcătoşi, Dumnezeu nu încetează să ne iubească; fiind păcătoşi, doar căinţa ne readuce la Adevăr; însoţiţi cu rugăciunea călătoria mea apostolică în Regatul Unit al Marii Britanii! Benedict al XVI-lea la rugăciunea „Angelus”

(RV - 12 septembrie 2010) „Dragi prieteni, cum să nu ne deschidem inima la certitudinea că, deşi fiind păcătoşi, suntem iubiţi de Dumnezeu?”. Este una din concluziile pe care Benedict al XVI-lea, vorbind duminică credincioşilor înainte de recitarea rugăciunii „Angelus” în curtea interioară a Palatului apostolic din Castel Gandolfo, a tras-o din Evanghelia liturghiei duminicale cu cele trei „parabole ale milostivirii” din capitolul 15 al Evangheliei după Sfântul Luca: cea a păstorului care se duce în căutarea oiţei rătăcite, a femeii care caută drahma pierdută şi cea a tatălui care iese înaintea fiului risipitor”. Căinţa este măsura credinţei - a avertizat Pontiful - şi datorită ei se revine la Adevăr. În diferitele citate din enciclica „Deus caritas est” şi din cartea sa „Isus din Nazaret”, Benedict al XVI-lea a subliniat că Dumnezeu „nu oboseşte niciodată să ne iasă în întâmpinare, parcurgând întotdeauna cel dintâi strada ce ne separă de el”. Potrivit Sfântului Părinte, „doar credinţa poate transforma egoismul în bucurie şi reînnoda raporturi juste cu aproapele şi cu Dumnezeu”.
 
Dar să ascultăm pe larg alocuţiunea Sfântului Părinte:
• Iubiţi fraţi şi surori, în Evanghelia acestei duminici - capitolul 15 după Sfântul Luca - Isus povesteşte cele trei „parabole ale milostivirii”. Când „vorbeşte despre păstorul care pleacă în căutarea oiţei pierdute, despre femeia care caută drahma, despre tatăl care aleargă în întâmpinarea fiului risipitor şi îl îmbrăţişează, acestea nu sunt doar cuvinte, ci constituie explicarea fiinţei şi lucrării sale” (Enc. Deus caritas est,12). De fapt, păstorul care regăseşte oaia pierdută este Domnul însuşi care ia asupra sa, prin Cruce, umanitatea păcătoasă pentru a o răscumpăra. Fiul risipitor, apoi, din cea de-a treia parabolă, este un tânăr care, obţinută de la tatăl moştenirea „a plecat într-o ţară îndepărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată” (Lc 15,13). Ajuns în mizerie, a fost constrâns să lucreze ca un sclav, acceptând să-şi potolească foamea chiar cu hrana destinată animalelor. „Atunci - spune Evanghelia - şi-a venit în fire” (Lc 15,17). „Cuvintele pe care şi le pregăteşte pentru întoarcere ne permit să cunoaştem însemnătatea pelerinajului interior pe care îl face acum…se întoarce ’acasă’, în sine şi la tatăl (Benedetto XVI, Gesù di Nazareth, Milano 2007, pp.242-243). „Mă voi ridica, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău” (Lc 15,18-19). Sfântul Augustin scrie: „Este însuşi Cuvântul care te strigă să te întorci; locul liniştii imperturbabile este unde iubirea nu cunoaşte abandonuri” (Conf., IV,11.16). „Pe când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi l-a cuprins mila, i-a alergat în întâmpinare, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat de nenumărate ori” (Lc 15,20) şi, plin de bucurie, a dispus să se pregătească o sărbătoare.
 
• Dragi prieteni, cum să nu ne deschidem inima la certitudinea că, deşi fiind păcătoşi, suntem iubiţi de Dumnezeu? El nu oboseşte niciodată să ne vină în întâmpinare, să parcurgă întotdeauna cel dintâi strada ce ne separă de el. Cartea Exodului ne arată cum Moise, cu rugămintea sa încrezătoare şi îndrăzneaţă, a reuşit, pentru a spune astfel, să-l facă pe Dumnezeu să-şi schimbe locul de pe tronul judecăţii pe tronul milostivirii (Cf 32,7-11.13-14). Căinţa este măsura credinţei şi graţie ei se revine la Adevăr.

 
Scrie apostolul Paul: „Am găsit îndurare, căci, în necredinţa mea, o făceam din neştiinţă” (1Tim 1,13). Revenind la parabola fiului care se întoarce „acasă”, notăm că atunci când apare fiul mai mare indignat pentru primirea sărbătorească rezervată fratelui, tot tată este cel care merge înaintea lui şi iese să-l roage stăruitor: „Fiule, i-a zis, tu întotdeauna eşti cu mine şi tot ce-i al meu este şi al tău” (Lc 15,31).

• Doar credinţa poate transforma egoismul în bucurie şi înnoda din nou raporturi juste cu aproapele şi cu Dumnezeu. „Trebuia, aşadar, să petrecem şi să ne veselim, - spune tatăl - pentru că acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit!” (Lc 15,32).

Iubiţi fraţi, joia viitoare mă voi duce în Regatul Unit (al Marii Britanii), unde îl voi proclama fericit pe cardinalul John Henry Newman.
• Vă cer tuturor să mă însoţiţi cu rugăciunea în această călătorie apostolică. Fecioarei Maria, al cărei Nume preasfânt este celebrat astăzi de Biserică, îi încredinţăm drumul nostru de convertire la Dumnezeu.

După rugăciunea „Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile în diferite limbi, papa Benedict al XVI-lea s-a referit la Liturghia cu ritul proclamării unui fericit în Spania.
„Astăzi, la Granada, în Spania, este proclamat fericit fratele capucin Leopoldo de Alpandeire, în starea civilă Francisco Sánchez Márquez. Mă bucur împreună cu Familia franciscană, care vede asociat acest frate cetei lungi de Sfinţi şi Fericiţi ai ei.

Salutând pelerinii francezi, succesorul lui Petru a amintit că peste câteva zile se va duce în Regatul Unit pentru o vizită apostolică pe care o încredinţează rugăciunilor lor. Pontiful a spus că se bucură să se ducă în această mare ţară unde va prezida ceremonia religioasă de beatificare a cardinalului John Henry Newman (1801-1890).
• „Personalitatea şi învăţătura sa pot fi pentru epoca noastră şi pentru ecumenism o sursă de inspiraţie la care toţi vor putea recurge.

În engleză Benedict al XVI-lea a salutat între alţii episcopii care iau parte la întâlnirea ecumenică promovată de Mişcarea Focolarelor, tinerii oratoriului „Don Bosco” din Victoria, Gozo, Malta, de asemenea Fundaţia Prietenii lui Ioan Paul al II-lea din Arabia Saudită precum şi un cor din Slovenia.

În spaniolă, evident, Sfântul Părinte a spus că se uneşte la bucuria arhidiecezei de Granada pentru proclamarea de fericit a fratelui Leopold de Alpandeire.
• Viaţa acestui simplu şi auster călugăr capucin este un cântec al umilinţei şi încrederii în Dumnezeu şi un model luminos de devoţiune faţă de Preasfânta Fecioară Maria. Papa a invitat pe toţi ca, urmând exemplul noului Fericit, să-l slujească pe Domnul cu inimă sinceră, pentru ca să putem trăi iubirea imensă pe care o are pentru noi şi care face posibil să-i iubim pe toţi oamenii fără nici o deosebire.

Salutând pelerinii slovaci, în special studenţii şi capelanii Centrului pastoral universitar din Košice, Pontiful a amintit că în aceste zile începe noul an universitar şi a implorat de la Duhul Sfânt darurile sale preţioase, în special adevărata înţelepciune.

 
Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la recitarea rugăciunii Îngerul Domnului împreună cu pelerinii reuniţi la Castel Gandolfo, în a doua duminică de septembrie, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultători noştri dispuşi să o primească în spirit de credinţă.
 
Aici sericiul audio: