Învăţătura lui Benedict al XVI-lea despre valoarea încrederii în Dumnezeu: asemenea lui Petru în pescuirea minunată, creştinul trebuie să se încreadă cu totul în Isus

(RV - 2 septembrie 2010) „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nu am prins nimic; dar dacă porunceşti tu, voi arunca din nou mrejele”(Lc 5,5). Este renumita frază a lui Simon Petru către Isus, pe malul Lacului Genezaret, care vibrează cu putere în fragmentul din Evanghelia după Luca proclamat la Liturghia de joi 2 septembrie. În multe pasaje ale magisteriului său, Benedict al XVI-lea s-a referit la episodul pescuirii minunate pentru a explica cum pentru un creştin, în orice moment al vieţii sale, încrederea în Dumnezeu trebuie să fie prezentă şi fără rezerve.

A se încrede de un necunoscut care promite un eventual câştig personal, aproape absurd, dar copios. Cine ar fi capabil să o facă? În mod normal, doar puţini amatori de risc, în realitate lumea de rând, dacă se iau în consideraţie masele anonime ale epocii noastre care se iau după preziceri făcute de magi pentru a şti, în majoritatea cazurilor, dacă viitorul propriu va fi pavat cu istorii de iubire şi bani. Risc sau nu, perspectiva unui avantaj economic sau de altă natură - care dacă e posibil de obţinut pe căi în aparenţă de neînţeles - este un puternic resort ce nu lasă indiferentă nici o fiinţă umană ci o împinge să calculeze repede dacă merită riscul sau truda. Este, mai mult sau mai puţin, ceea ce s-a gândit un pescar obosit şi nesatisfăcut, cu numele de Simon într-o dimineaţă de acum două mii de ani, înaintea unui om pe care nu-l văzuse până atunci, şi care-i fusese prezentat ca un „Învăţător”, ce-i propusese „nebunia” de a se întoarce din nou în larg şi să arunce mrejele - acum ziua, în momentul cel mai nepotrivit al pescuitului - după ce nici un peşte nu nimerise în mreajă în orele lungi ale nopţii, atât de dezamăgitoare.

Într-una din audienţele generale, de câţiva ani în urmă, Benedict al XVI-lea s-a oprit asupra acestui episod petrecut pe malurile Lacului Genezaret. În acel minunat schimb de replici dintre Isus şi Simon Petru, se joacă totul între apă şi bărci, între un Învăţător care cere imposibilul şi un pescar consumat care acceptă să acorde încredere, lucru care, dintr-un act generos de credinţă şi de încredere face să se nască prima scânteie a Bisericii:
• Isus nu era un expert în ale pescuitului: cu toate acestea Simon pescarul se încrede în acest Rabbì, care nu-i dă răspunsuri ci îl cheamă să se încreadă (…) Petru acceptă să se lase implicat în această mare aventură: este generos, se recunoaşte mărginit, nu crede în acela care îl cheamă ci urmează visul inimii. Spune da, şi a devenit ucenic al lui Isus (Audienţa generală din 17 mai 2006).

Atunci ca şi azi, a accepta să devii ucenic al lui Isus este o alegere radicală, şi pentru că, a notat papa Benedict în timpul călătoriei în Malta în aprilie anul acesta, vocea lui Cristos care vorbeşte inimii riscă să fie înăbuşită de multele voci externe, ce pretind să facă să apară o decizie inutilă, sau anacronică, de-a dreptul banală:
• Dacă suntem tentaţi să le dăm crezare, am trebui să amintim episodul Evangheliei de azi, când ucenicii, toţi pescari experţi, au trudit toată noaptea, dar nu au prins nici măcar un peşte ( …) Lăsate singure, eforturile lor erau infructuoase; când Isus a rămas alături de ei, au prins o mare cantitate de peşti. Iubiţii mei, fraţi şi surori, dacă ne punem încrederea în Domnul şi îi urmăm învăţămintele, vom culege mereu roade îmbelşugate (Liturghia din călătoria în Malta în 18 aprilie 2010).

Desigur, a lămurit Benedict al XVI-lea într-o altă împrejurare, cazul lui Petru demonstrează că nici o voinţă pur omenească care spune „da” lui Cristos nu face un creştin matur şi tare în credinţă dacă nu intervine un har mai înalt:
• Pescarul ’pescuit’ de Isus, a aruncat mrejele până aici şi noi azi îi aducem mulţumiri pentru că am fost obiectul acestei ’pescuiri minunate’ care durează de două mii de ani, o pescuire care, cum scrie chiar Sfântul Petru, ’ne-a chemat de la întuneric la lumina admirabilă (a lui Dumnezeu)’. Pentru a deveni pescari ai lui Cristos e nevoie mai înainte să fi fost ’pescuiţi’ de el (Sfânta Liturghie la Santa Maria di Leuca pe 14 iunie 2008).

Şi discursul nu se schimbă da, în schimbul maturităţii unei vocaţii creştine, se vorbeşte despre modurile acţiunii creştine: pentru eficienţa sa, e nevoie în orice caz de harul lui Dumnezeu. Şi când, a observat o dată în mod consolant Pontiful, „munca în via Domnului pare să fie zadarnică, ca truda nocturnă a apostolilor, nu trebuie să uităm că Isus este în măsură să răstoarne totul într-un moment”:
•Pagina evanghelică, pe care am ascultat-o, ne aminteşte pe de o parte că trebuie să ne angajăm în activităţile pastorale ca şi cum rezultatul ar depinde total de eforturile noastre. Pe de alta, ne face să înţelegem, însă, că adevăratul succes al misiunii noastre este în întregime dar al Harului. În planurile misterioase ale înţelepciunii sale, Dumnezeu ştie când este timpul să intervină. Şi atunci, ca adeziunea docilă la cuvântul Domnului a făcut astfel ca să se umple mreaja ucenicilor, la fel în orice timp, şi al nostru, Duhul Domnului poate face rodnică misiunea Bisericii în lume (Liturghia celebrată la Vigevano pe 21 aprilie 2007).
 
Aici serviciul audio: