A doua zi a întâlnirii de studiu între Benedict al XVI-lea şi foştii săi studenţi, despre interpretarea Conciliului Vatican al II-lea

RV 28 aug 2010. A doua zi, sâmbătă, la Centrul Mariapoli din localitatea Castel Gandolfo, a întâlnirii de studiu a asociaţiei "Ratzinger Schülerkreis", întâlnirea anuală a foştilor studenţi ai Papei. Tema dezbaterii din acest an, la care participă şi Benedict al XVI-lea, are în centru interpretarea Conciliului Vatican al II-lea. Momentul culminant al reuniunii va fi duminică, la Sfânta Liturghie prezidată de Episcopul Romei la centrul Mariapoli din Castel Gandolfo.

La interpretarea Conciliului Vatican al II-lea, Sfântul Părinte s-a referit în diferite ocazii, cu precădere în discursul adresat Curiei Romane la 22 decembrie 2005. "Care este cheia de lectură justă şi de aplicare a Conciliului?" - se întreba atunci Benedict al XVI-lea. Răspunsul la această întrebare ne ajută să înţelegem de ce recepţia Conciliului s-a făcut atât de greu în Biserică. Aceasta, a evidenţiat Pontiful, provine dintr-o "hermeneutică a discontinuităţii", potrivit căreia ar trebui să urmăm "nu textele Conciliului ci spiritul său". Dar în acest fel, explică Sfântul Părinte, s-ar înţelege greşit adevărata natură a unui Conciliu. O adunare conciliară ar fi considerată, din această perspectivă, drept o adunare constituantă "care aboleşte o constituţie veche şi face alta nouă". Însă o adunare constituantă, observa mai departe, are nevoie de un mandant, poporul, şi de o confirmare din partea acestuia:
• "Părinţii (conciliari) nu primiseră un astfel de mandat şi nimeni nu îl încredinţase. Nimeni, de altfel, nu putea să le dea un atare mandat, pentru că Biserica are o constituţie esenţială ce vine de la Domnul şi i-a fost dată pentru ca noi să putem ajunge la viaţa veşnică şi, pornind din această perspectivă, să fim capabili să iluminăm şi viaţa în timp şi timpul însuşi" (Discurs la Curia Romană, 22 decembrie 2005).

La viziunea ce se bazează pe discontinuitate, observă Benedict al XVI-lea, se opune hermeneutica reformei, la care se referea şi papa Ioan al XXIII-lea în discursul de deschidere al Conciliului, la 11 octombrie 1962. "Conciliul", afirma atunci Ioan al XXIII-lea, "îşi propune să transmită pură şi integră doctrina, fără atenuări sau răstălmăciri", iar datoria Părinţilor Conciliari este nu doar să păstreze depozitul credinţei dar şi să-l aprofundeze şi să-l prezinte "într-un mod care să corespundă la cerinţele timpului nostru".

De aceea, a reluat Benedict al XVI-lea, "pasul pe care Conciliul l-a făcut spre era modernă" face parte în cele din urmă din "problema mereu actuală a raportului dintre credinţă şi raţiune". Acum, acest dialog trebuie dezvoltat cu o mare deschidere mentală, dar şi cu acea claritate în discernământul spiritelor, pe care lumea o aşteaptă pe bună dreptate de la Biserică în acest moment al istoriei:
• "În acest fel putem privi cu gratitudine la Conciliul Vatican al II-lea. Dacă îl citim şi receptăm lăsându-ne conduşi de o justă hermeneutică, Conciliul poate fi şi deveni tot mai mult un mare impuls la reînnoirea mereu necesară a Bisericii" (Discurs la Curia Romană, 22 decembrie 2005).

Aici, serviciul audio: