2010-08-25 19:36:51

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 25 august 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- La audienţa generală de miercuri la Castel Gandolfo, apel al papei Benedict al XVI-lea pentru încetarea violenţelor în Somalia. Pontiful a dedicat cateheza sa figurii Sfântului Augustin invitând credincioşii să-şi aleagă vreun Sfânt ca tovarăş pe drumul de credinţă. Cu referire sfântul episcop de Hipona, autorul renumitelor „Confesiuni” sărbătorit la 28 august, papa Benedict a îndemnat pe toţi să nu înceteze niciodată de a căuta Adevărul.

- Cardinalul Paul Cordes, preşedintele Consiliului Pontifical Cor Unum şi ajutoarele pentru Pakistan, ţara asiatică lovită de inundaţii devastatoare: solidaritatea noastră priveşte la exigenţele trupului dar şi la necesităţile spiritului. Biserica pakistaneză a observat marţi o zi de rugăciune. Creştini şi musulmani angajaţi împreună pentru strângerea de fonduri şi ajutoare.

- La Mitingul pentru prietenia dintre popoare în curs la Rimini până sâmbătă 28 august, consilierul pentru afacerile religioase al preşedintelui american Barack Obama a vorbit despre „Experienţe care educă” subliniind necesitatea unei mai mare angajări în educaţie şi în familie.

- Expulzarea nu este o soluţie. Trebuie să fim deschişi pentru a-i primi pe toţi. Într-o notă cu privire la expulzarea romilor din Franţa, PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, responsabil cu pastorala migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România şi membru al Consiliului Pontifical pentru Pastorala Migranţilor şi Itineranţilor, asemenea reprezentanţilor Bisericii Catolice din Franţa şi Italia împărtăşeşte cuvintele papei Benedict al XVI-lea: „toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire”. „Urmându-l pe Cristos, care a venit în lume pentru a-i uni pe oamenii de toate limbile şi popoarele trebuie să învăţăm să acceptăm diversităţile justificate ale oamenilor”.

- Strasbourg. Agenţia Consiliului Europei împotriva intoleranţei a condamnat expulzările romilor de către Franţa, declarându-se „profund îngrijorată pentru tratamentul rezervat romilor imigraţi în Franţa şi îşi exprimă dezamăgirea în faţa acestei evoluţii deosebit de negative.

- Centenarul naşterii Maicii Tereza din Calcutta. Joi 26 august sunt prevăzute celebrări în toată lumea care unesc oameni, femei şi bărbaţi, fără deosebire de credinţă, împreună în a aminti viaţa extraordinară a călugăriţei născută la Skopje în Macedonia, pe 26 august 1910, din părinţi albanezi. La Calcutta, creştini, musulmani, hinduşi şi sikh, oameni toate credinţele cinstesc amintirea aceleia care în numele lui Dumnezeu îi primea pe toţi.

- Turcia: Marele Muftiu al Turciei a spus că este de acord ca biserica Sfântul Paul din Tars să fie loc de cult pentru creştini şi nu muzeu.
 
- Anglia. Un manual de buzunar despre vizita papei Benedict al XVI-lea din 16-19 septembrie în Regatul Unit al Marii Britanii, într-un tiraj de un milion de exemplare. De săptămâna viitoare manualul intitulat „Magnificat” va fi pus la dispoziţie în toate parohiile.

- Lublin. „Beneficiile dialogului dintre creştini, musulmani şi evrei depăşesc riscurile”: a declarat zilele trecute patriarhul ecumenic ortodox de Constantinopol Bartolomeu I în discursul ţinut la Universitatea catolică „Ioan Paul al II-lea din Lublin, Polonia, cu ocazia primirii titlului de „doctor honoris causa”.

- China. Noul episcop al diecezei de Xia Men, consacrat în luna mai cu aprobarea Sfântului Scaun, a conferit pe 20 mai sacramentul Mirului unui număr de peste 800 de credincioşi ai parohiei Ping Hai.

- Pavia - Italia. Triduum de rugăciune ca pregătire la sărbătoarea Sfântului Augustin la biserica San Pietro in Ciel d’Oro unde din secolul al VIII-lea se află urna cu rămăşiţele Sfântului episcop de Hipona: Grilajul care protejează urna cu relicvele sfântului poate fi deschis doar cu patru chei diferite, aflate în posesia priorului călugărilor augustinieni, episcopului local, capitulului şi primarului oraşului.

- Din actualitatea internaţională. Irak. Cel puţin 52 de persoane au murit iar aproape 200 au rămas rănite într-o serie de automobile capcană şi atentate aparent coordonate în nord-estul Bagdadului şi în sudul ţării.

- Joi 26 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfinţii Adrian şi Natalia, soţi, martiri, secolul III; în calendarul roman sau latin Sfântul Cezar de Arles, episcop în Franţa, anii 470-543. Ca episcop supraveghea toată viaţa bisericească din Galia şi Spania având dreptul să convoace concilii. Păstor sfânt şi învăţat, de la el ne-au rămas mici tratate, aproape o sută de predici şi o Regulă mănăstirească observată în mănăstirile de călugăriţe până la introducerea Regulii benedictine.
 
Aiici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.