Expulzarea romilor din Franţa: nu încetează polemicile

(RV - 23 august 2010) Cardinalul André Vingt-Trois, arhiepiscop de Paris, a declarat că este gata să-l întâlnească pe ministrul de Interne francez, Brice Hortefeux, în legătură cu chestiunea expulzării romilor din Franţa. Cazul a suscitat critici din partea lumii catolice şi nu numai. În acest context, presa internaţională a acordat un spaţiu amplu salutului Papei adresat duminică pelerinilor de limba franceză cu ocazia rugăciunii Îngerul Domnului la Castel Gandolfo: „toţi oamenii sunt chemaţi la mântuire” - a subliniat Benedict al XVI-lea - şi aceasta reprezintă şi „o invitaţie la a şti să primim diversităţile umane legitime, în urmarea lui Cristos venit să reunească oamenii de toate naţiunile şi de toate limbile. Pontiful a invitat apoi părinţii să-şi educe copiii” la fraternitatea universală”. În această privinţă, redacţia noastră centrală a cules comentariul preşedintele Asociaţiilor Creştine Lucrători Italieni, Acli, Andrea Oliviero şi al preşedintelui Acţiunii catolice Italiene, Franco Milano.

Mai întâi, Andrea Oliviero:
• Trebuie, cum ne-a amintit şi duminică papa Benedict al XVI-lea, să recuperăm valoarea primirii, să facem să se înţeleagă cât de mult a-l primi pe altul nu diminuează, nu micşorează ceea ce este specificul nostru, ci îl lărgeşte, ne dă perspectivă. Aceasta o constatăm când o experimentăm concret. Noi în aceşti ani, acolo unde am demarat iniţiative de voluntariat, am cunoscut şi întâlnit comunităţile, ne-am dat seama că încet-încet frica se reducea. Avem nevoie să facem această muncă. Ne dăm seama că problemele sunt foarte mari şi uneori este greu, tocmai, de intervenit cu urgenţa care ar fi necesară, însă nu trebuie să obosim să lucrăm în această direcţie şi ca organizatori sociali, trebuie să purtăm la cât mai multe persoane posibil acest mesaj şi această propunere a unei primiri simple, dar a unei primiri care la sfârşit să ne facă să vedem cu adevărat chipul celuilalt.
 
Primirea - şi papa a spus-o duminică - este un lucru care trebuie să ne mobilizeze pe toţi, nu doar pe catolici, evident, la care mai ales face referinţă papa, însă aceasta nu se întâmplă frecvent în Europa. Franco Miano, preşedintele Acţiunii Catolice Italiene:
• Acesta este un punct foarte grav şi problematic, deoarece există două niveluri ale problemei. Pe de o parte există desigur un nivel organizatoric, un nivel economic de care trebuie să se ţină cont, însă la baza a toate acestea există o chestiune de stil, de mentalitate, de inimă, o chestiune despre modul însuşi de a înţelege viaţa. Pe de altă parte, ne gândim la ceea ce a spus Papa în enciclica „Caritas in veritate” şi la necesitatea de a descoperi acest sens viu al unei fraternităţi universale care, reprezintă pentru un credincios, pentru un creştin, pentru un catolic, un dat fundamental al propriei credinţe şi propriei dimensiuni de umanitate. În puţine cuvinte: astăzi ar trebuie toţi că contribuim cu forţă la a educa pe de o parte şi la a săvârşi acţiuni concrete pe de alta, pentru a face să se înţeleagă că primirea oamenilor din orice ţară este o dimensiune fundamentală a vieţii şi cu atât mai mult într-o lume globalizată.

Dar ce idee v-aţi făcut din această polemică, nu numai între asociaţii care se ocupă de imigraţi, dar şi între Europa şi guvernul francez… Acelaşi, Franco Miano, preşedintele Acţiunii Catolice Italiene:
• Cred că guvernul francez, nu poate proceda în mod autonom de Uniunea Europeană. Cred că cetăţenii Uniunii Europene au dreptul de a se mişca liber şi de a se stabili unde cred mai bine, evident, cu condiţia respectării legilor şi a vieţii - fireşte - a unei ţări. Dar mi se pare că în viaţa Europei de azi, este necesar să se lucreze pentru a susţine procese de incluziune şi nu procese de excluziune şi acesta este un dat foarte important, deoarece expulzarea, în orice caz, înseamnă penalizarea procesului de integrare în ansamblu, dacă e vorba de excluziune. Dar pot fi şi alte forme care au un caracter analog din punctul de vedere al faptului concret şi pot sfârşi în aceeaşi direcţie, adică de a fi penalizaţi. Trebuie folosită această ocazie ca o mare oportunitate pentru a încerca să privim mai sus, şi nu pentru găsi situaţii reductive.

Andrea Oliviero, ce idee v-aţi făcut din această istorie?
• Problema stă în a începe să înţelegem dacă există voinţa de a avea o politică comună europeană cu privire la aceste tematici, care sunt fundamentale, deoarece la sfârşit privesc drepturile tuturor, drepturile de cetăţenie, posibilitatea de a trăi toţi în siguranţă, întrucât ce întotdeauna şi în acest caz, guvernul Sarkozy a manevrat cuvântul siguranţă, dar siguranţa pentru o parte dintre francezi care trăieşte liniştită şi nu siguranţa pentru cetăţenii europeni, inclusiv acei cetăţeni rom şi care azi apar cei mai penalizaţi dintre toţi, pentru că nici o ţară - până la capăt - nu-i recunoaşte ca proprii concetăţeni şi de aceea riscă să nu aibă drepturi. Credem că în acest moment este necesar ca politica imigrării să devină una din chestiunile europene, trebuie să avem curajul de a înfrunta politic tema. Şi Sarkozy a lunecat pe această pantă, care, din păcate, este linia deja întreprinsă în Europa, aceea de a măguli propriul electorat, mai degrabă decât a căuta să înfrunte serios chestiunea.