2010-08-22 16:41:47

Numai Dumnezeu poate umple cu adevărat inima oamenilor: mesaj al papei Benedict al XVI-lea pentru Mitingul de la Rimini, 22-28 august


(RV - 22 august 2010) Mărturisiţi în timpul nostru că lucrurile mari spre care năzuieşte inima umană se găsesc în Dumnezeu: este îndemnul lui Benedict al XVI-lea către participanţii la cea de-a XXXI-a ediţie a Mitingului pentru prietenia între popoare, deschis duminică dimineaţă la Rimini printr-o Sfântă Liturghie celebrată de episcopul diecezan, mons. Francesco Lambiasi. În mesajul episcopului Romei pentru acest eveniment este amintit şi preotul Luigi Giussani, întemeietorul mişcării „Comuniune şi Eliberare” promotorul importantei manifestări care urmăreşte să-l poarte pe Cristos în mijlocul oamenilor.

Din Rimini, unul dintre trimişii noştri speciali, Luca Collodi:
• Mitingul s-a deschis cu urarea lui Benedict al XVI-lea de a mărturisi în vremea noastră că marile lucruri la care aspiră inima omului se găsesc în Dumnezeu. Riscul este acela ca să se afirme o concepţie pur materialistă despre viaţă, dar „natura omului”, scrie papa Benedict, referindu-se la tema celei de-a XXXI-a ediţii a Mitingului pentru Prietenia între Popoare, este înainte de toate inima sa care se exprimă ca dorinţă de „lucruri mari”. Este această tensiune trăsătura neconfundabilă a umanului, scânteia fiecărei acţiuni, de la muncă la familie, de la cercetarea ştiinţifică la politică, de la artă la răspunsul la nevoile cotidiene. „Fiecare om - subliniază mesajul papal semnat de cardinalul secretar de Stat, Tarcisio Bertone, trimis episcopului de Rimini, mons Lambiasi, dar şi organizatorilor şi participanţilor - intuieşte că tocmai în realizarea dorinţelor celor mai profunde ale inimii sale, omul poate găsi posibilitatea de a se realiza, de a se împlini, de a deveni cu adevărat el însuşi”. „Omul - se citeşte în mesaj - care adesea este tentat să se oprească la lucrurile mici, la cele care dau o satisfacţie şi o plăcere „la preţ mic”, la cele care potolesc dorinţa pentru un moment, lucruri uşor de obţinut pe cât sunt de iluzorii”. „Dumnezeu - continuă succesorul lui Petru - a venit în lume pentru a retrezi în noi setea de ’lucruri mari’”. „Din partea noastră trebuie să ne purificăm dorinţele şi speranţele pentru a putea primi dulceaţa lui Dumnezeu. Aceasta - continuă papa Benedict, citându-l pe Sf. Augustin - este viaţa noastră: a se exercita în dorinţă”. „Într-adevăr, lui Dumnezeu îi putem cere tot ceea ce este bun. Bunătatea şi puterea lui Dumnezeu - afirmă Pontiful - nu cunosc o limită între lucrurile mari şi mici, între lucruri materiale şi spirituale, între lucruri pământeşti şi cereşti. În dialogul cu el, purtând toată viaţa noastră înaintea ochilor săi, învăţăm să dorim lucrurile cele bune, să-l dorim, de fapt, pe Dumnezeu însuşi”. În mesaj, Benedict al XVI-lea aminteşte şi a cincia aniversare a morţii mons. Luigi Giussani şi tocmai fondatorului mişcării „Comuniune şi Eliberare” Mitingul de la Rimini i-a dedicat un omagiu prin cuvintele sale, imagini din viaţa sa şi un scurt film care documentează pasiunea lui pentru viaţă. Spunea părintele Giussani: „Eu nu vreau să trăiesc în zadar, aceasta este obsesia mea”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.