2010-08-22 18:27:44

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 22 august 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Sfânta Fecioară Maria Regină să mijlocească pacea acolo unde bântuie logica absurdă a violenţei şi să ne ajute la a construi civilizaţia iubirii: Benedict al XVI-lea duminică la rugăciunea „Angelus”. Acceptarea diversităţilor umane legitime face parte din mesajul creştin: a spus pontiful în momentul saluturilor vorbind în franceză.

- Mitingul de la Rimini. Numai Dumnezeu poate umple cu adevărat inima oamenilor: mesaj al papei Benedict al XVI-lea adresat participanţilor la Mitingul pentru prietenia între popoare deschis duminică la Rimini fiind organizat până pe 28 august de mişcarea „Comuniune şi Eliberare”. Ajunsă la cea de-a 31-a sa ediţie, manifestarea are ca temă anul acesta afirmaţia: „Acea natură care ne împinge să dorim lucruri mari este inima”.

- Orientul Mijlociu. Dubii şi speranţe în Ţara Sfântă în legătură cu reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene după anunţul colocviilor directe între părţi promovate de preşedintele american Barack Obama pentru 2 septembrie la Washington. Încheierea unor acorduri de pace este „dificilă” dar posibilă”, a afirmat duminică premierul israelian Netanyahu cerând părţii palestiniene maximă disponibilitate pentru îndepărtarea scepticismului. Palestinienii reafirmă importanţa încetării expansiunii aşezămintelor evreieşti în Cisiordania pentru un bun rezultat al tratativelor.

- Pelerinaj anual la Sighetu-Marmaţiei. „Nu catedralele măreţe au creat locurile de pelerinaj, ci locurile în care s-a suferit pentru credinţă”, afirma cardinalul Alexandru Todea. În perioada 22 august - 1 septembrie are loc a XI-ea ediţie a pelerinajului de la Şimleu-Silvaniei la Sighetu-Marmaţiei organizat de Congregaţia „Don Orione” din Oradea, sub patronajul Episcopiei Greco Catolice Oradea şi cu binecuvântarea ierarhilor: PF Lucian Mureşan, PS Virgil Bercea şi PS Ioan Şişeştean. Anul acesta s-au înscris peste 160 de tineri din cadrul eparhiei

- Slănic-Moldova. În perioada 22-28 august, Familia Iubirii Milostive organizează un campus vocaţional la Slănic-Moldova (BC). Propunerea este adresată tinerilor care doresc să caute şi să discearnă voinţa Domnului asupra lor. Pentru cei interesaţi experienţa discernământului poate continua.

- Austria. Un pelerinaj marian pentru a reaminti valoarea rădăcinilor creştine ale Europei. Mii de persoane au luat parte sâmbătă 21 august la tradiţionalul „pelerinaj al celor trei popoare” la sanctuarul Maicii Domnului „Maria Wörth, de pe malul lacului cu acelaşi nume din landul austriac Carintia. Reuniţi în rugăciune credincioşii din diecezele austriacă Gurk-Klagenfurt, slovenă Ljubljana, italiană Udine. Tema ediţiei 2010: „Aveţi încredere”. Un pelerinaj, început în 1982, şi care vrea să fie şi un răspuns concret la crizele morale şi sociale ale Europei de azi: a spus arhiepiscopul de Urdine, mons. Bruno Mazzocato.

- Statele Unite. Aprobată traducerea engleză pentru diecezele americane a noului Liturghier Roman: a anunţat vinerea trecută cardinalul arhiepiscop de Chicago, Francis George. Noul text va intra în vigoare la 27 noiembrie 2011, în prima duminică de Advent. Data a fost aleasă pentru a acorda timp parohiilor de a pregăti credincioşii la modificările şi editorilor de a tipări exemplare ale Liturghierului.

- Orientul Mijlociu. Israelul a definit ca „inaceptabilă” demararea primei centrale nucleare iraniene, petrecută sâmbătă la Busheher cu colaborarea Rusiei. Statul ebraic a cerut puterilor mondiale să „intensifice presiunea” pentru a împiedica Republica Islamică să se doteze cu arme atomice. Teheranul ameninţă cu „o ripostă planetară” la orice tentativă de stopare a programului său nuclear. Moscova a garantat că situl, aflat sub supravegherea constantă a Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică, va servi exclusiv la producerea de energie în scopiri civile. Ar fi prima centrală nucleară care produce energie pentru scopuri civile din întreg Orientul Mijlociu.

- Moscova. Biserica catolică rusă în prima linie pentru purtarea de ajutoare populaţiilor lovite de valul de incendii care a lovit ţara în ultimele săptămâni. Zilele trecute o delegaţie a arhidiecezei Maicii Domnului de la Moscova a vizitat districtul Melenkovski în provincia Vladimir, una din zonele cele mai încercate. Arhidieceza a activat organizaţia Caritas pentru primele ajutoare.

- Din actualitatea internaţională: Australia, rezultat incert la alegerile legislative de sâmbătă. Se profilează formarea unui guvern de coaliţie. Câştigând cu un avans de câteva voturi, duminică premierul laburist Julia Gillard a declarat că doreşte să formeze un Guvern în condiţiile în care nici partidul său, nici opoziţia conservatoare nu au obţinut o majoritate în Parlament şi trebuie să convingă micile partide să se alieze cu ei.

- Luni 23 august, în calendarul liturgic bizantin român Sfântul Lup, martir, şi Sfântul Irineu, episcop de Lyon, martir, anul 202; în calendarul roman sau latin Sfânta Roza de Lima, fecioară, prima sfântă din America de Sud ridicată oficial la cinstea altarelor, anii 1586-1617.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.