Biserica îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Bernard, "doctor mellifluus", îndrăgostit de Cristos şi de mama sa, Fecioara Maria. Papa: ne învaţă că adevărata teologie este întâlnirea cu Isus

(RV - 20 august 2009) Biserica celebrează la 20 august comemorarea liturgică a Sfântului Bernard din Clairvaux, abate şi învăţător al Bisericii. Definit „ultimul dintre Părinţii Bisericii şi egal cu cei mai mari”, Bernard este unul din exponenţii maximi ai teologiei monastice. Figurii şi învăţăturii acestui sfânt, Benedict al XVI-lea i-a dedicat două audienţe generale subliniind în viaţa lui echilibrul dintre acţiune şi rugăciune, dintre muncă şi căutarea lui Dumnezeu: o sinteză din care a luat naştere cultura europeană. Sfântul Bernard, a trăit între secolele XI şi XII, anii 1090-1153, şi este între protagoniştii „experienţei extraordinare a monahismului occidental” care a salvat cultura antică permiţând naşterea uneia noi. De la el, a afirmat papa Benedict, suntem îndemnaţi să învăţăm a-l căuta pe Dumnezeu prin intermediul rugăciunii şi al contemplaţiei mai degrabă decât cu simplul exerciţiu al raţiunii.

Bernard s-a născut la Dijon în partea de est a Franţei. Intrat în mănăstirea benedictină de la Citeaux - „Cistercium” în limba latină, de unde numele călugărilor cistercieni - la vârsta de 25 de ani este deja abate al mănăstirii de la Clairvaux. Mustră monahii care trăiesc în bunăstare în timp ce săracii mor de foame. Dar recunoaşte cu umilinţă limitele sale căutând să domine un temperament impetuos. „Pentru el - amintea papa Benedict al XVI-lea la rugăciunea Îngerul Domnului din 20 august 2006 - forţa cea mai mare a vieţii spirituale este iubirea.

„Promovarea experienţei vii şi intime a lui Dumnezeu”: acesta este scopul unic pe care teologia trebuie să-l aibă. Certitudinea monahului francez este că Teologia trebuie să fie „un ajutor pentru a-l iubi din ce în ce mai mult şi mai bine pe Domnul”:
• Potrivit lui Bernard, de fapt, adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu consistă în trăirea personală, profundă a lui Isus Cristos şi a iubirii sale. Şi aceasta este valabil pentru orice creştin: credinţa este înainte de toate o întâlnire personală, intimă cu Isus, înseamnă trăirea apropierii, a prieteniei, a iubirii sale, şi numai astfel se învaţă a-l cunoaşte din ce în ce mai mult, a-l iubi şi urma tot mai mult. Fie ca acest lucru să se poată întâmpla cu fiecare dintre noi (Audienţa generală din 21 octombrie 2009).

Numai Isus - insistă Bernard în faţa raţionamentelor dialectice complexe din timpul său - numai Isus „este miere pentru gură, cântec pentru ureche, tresăltare de bucurie în inimă - „mel in ore, in aure melos, in corde iubilum”. Tocmai de aici vine titlul atribuit lui de tradiţie, acela de „Doctor mellifluus”: lauda sa adusă lui Isus Cristos, de fapt „curge ca mierea”.

Sfântul Bernard, amintea papa, era un îndrăgostit al lui Isus şi al Mariei. Lui, marele poet italian Dante Alighieri, în Divina Commedia, îi atribuie sublima rugăciune către Maria: „Fecioară mamă, fiică a Fiului tău, umilă şi înaltă mai mult decât creatura, termen fix al sfatului veşnic, tu eşti cea care ai înnobilat natura umană, cea pe care făcătorul său nu a găsit nevrednic să devină făptură a ei” (Dante Alighieri, Paradisul, cântul XXXIII). „O iubire pe care, observa Pontiful, şi astăzi teologii ar trebui să o ţină în consideraţie”.

Aceste reflecţii, caracteristice unui îndrăgostit de Isus şi de Maria precum Sfântul Bernard, provoacă şi azi în mod salutar nu numai teologii, dar pe toţi credincioşii.
• Uneori se pretinde a rezolva chestiunile fundamentale despre Dumnezeu, despre om şi despre lume doar cu forţele raţiunii. Sfântul Bernard, în schimb, întemeiat solid pe Biblie şi pe Sfinţii Părinţi, ne aminteşte că fără o profundă credinţă în Dumnezeu, alimentată de rugăciune şi de contemplaţie, de o legătură intimă cu Domnul, reflecţiile noastre asupra misterelor divine riscă să devină un zadarnic exerciţiu intelectual, şi îşi pierd credibilitatea (Audienţa generală din 21 octombrie 2009).

Împreună cu Bernard din Clairvaux, este îndemnul lui Benedict al XVI-lea, şi noi trebuie să recunoaştem că omul caută mai bine şi găseşte mai uşor pe Dumnezeu „prin rugăciune decât prin discuţie”:
• La sfârşit, figura adevăratului teolog şi a fiecărui evanghelizator rămâne cea a apostolului Ioan, care şi-a aplecat capul pe inima Învăţătorului (Audienţa generală din 21 octombrie 2009).

Papa aminteşte că „teologiei inimii” a lui Bernard i se opunea „teologia raţiunii” care avea în Petru Abélard exponentul ei cel mai strălucit. Monahul din Clairvaux contestă pe Abelard şi pe cei care împreună cu el „supuneau adevărul credinţei examenului critic al raţiunii”, un examen ce comporta, după părerea sa, „pericolul grav” al intelectualismului, „relativizarea adevărului, punerea în discuţie chiar a adevărurilor de credinţă”:
• Apoi, trebuie să se pună în evidenţă că, între motivaţiile care l-au făcut pe Bernard să se „alieze” împotriva lui Abelard şi să solicite intervenţia Autorităţii, a fost şi preocuparea de a-i proteja pe credincioşii simpli şi umili, care trebuie apăraţi când riscă să fie dezorientaţi şi abătuţi de la calea dreaptă de opinii prea personale şi de argumentări teologice riscante care ar putea pune în pericol credinţa lor (Audienţa generală din 4 noiembrie 2009).

Acea confruntare teologică dintre Bernard şi Abelard, s-a încheiat, totuşi, cu o reconciliere deplină între cei doi. Abelard, a amintit papa Benedict, „a demonstrat umilinţă în a-şi recunoaşte erorile, Bernard a folosit mare bunăvoinţă”.
O situaţie conflictuală din care putem trage o învăţătură deosebit de actuală:
• În amândoi a prevalat ceea ce trebuie cu adevărat să stea la inimă, atunci când se naşte o controversă teologică, şi anume păstrarea credinţei Bisericii şi triumful adevărului în iubire. Aceasta să fie şi astăzi atitudinea cu care să se desfăşoare confruntările în Biserică, având mereu drept scop căutarea adevărului (Audienţa generală din 4 noiembrie 2009).

Cu referire la Fecioara Maria, Sfântul Bernard aminteşte participarea ei la Patima lui Cristos, care „a depăşit cu mult în intensitate suferinţele fizice ale martirajului. Bernard - a observat Papa - nu are dubii: „per Mariam ad Iesum”, prin Maria suntem conduşi la Isus.

Sfântul Bernard îl caută pe Dumnezeu lăsându-se călăuzit de Maria pe care o compară cu steaua spre care privesc navigatorii pentru a nu rătăci ruta. Papa a citat celebra invocaţie a Sfântului din Clairvaux:
• „O, tu, care în învolburarea evenimentelor acestei lumi, mai mult decât păşeşti pe pământ ai impresia că eşti zbătut dintr-o parte în alta în mijlocul talazurilor şi al furtunilor; nu-ţi desprinde ochii de la strălucirea acestei stele, dacă vrei să nu fii înghiţit de valuri...Priveşte steaua, cheam-o pe Maria...

Şi continuăm:
"Dacă se ridică furtunile ispitei, dacă te loveşti de stâncile neliniştilor, priveşte Steaua, cheam-o pe Maria! Dacă eşti purtat în toate părţile de valurile mândriei, ale defăimării, ale invidiei: priveşte Steaua, cheam-o pe Maria! Dacă mânia sau zgârcenia sau ademenirile trupului îţi clatină corabia sufletului: priveşte spre Maria! Dacă tulburat de enormitatea păcatului tău, ruşinat de urâţenia conştiinţei tale, înspăimântat de grozăvia judecăţii, începi să fii înghiţit de abisul tristeţii, de vârtejul disperării: gândeşte-te la Maria! În pericole, în nelinişti, în îndoieli: gândeşte-te la Maria, cheam-o pe Maria! Ea să nu se îndepărteze nicicând de pe buzele tale, să nu se îndepărteze nicicând din inima ta; şi, ca să obţii ajutorul rugăciunii sale, nu părăsi nicicând exemplul vieţii sale.

Dacă o urmezi pe ea, nu te poţi abate de la calea cea dreaptă ; dacă te rogi ei, nu poţi dispera; dacă te gândeşti la ea, nu poţi rătăci. Dacă ea te susţine, nu poţi cădea, dacă ea te ocroteşte n-ai de ce să te temi, dacă ea te călăuzeşte, nu simţi oboseala, dacă ea este lângă tine, vei ajunge la ţintă (Hom. super Missus est, II.17).

Aici serviciul audio: