"Nu am văzut niciodată un contrast între ştiinţă şi iubire": prof. Nicola Cabibbo, preşedintele Academiei Pontificale de Ştiinţe, care a încetat din viaţă luni, la Roma

RV 18 aug 2010. "Mi se pare deosebit de important să ne amintim că în centrul tuturor stă omul, iubirea. N-am văzut niciodată o contradicţie între ştiinţă şi iubire": cu aceste cuvinte, preşedintele Academiei Pontificale de Ştiinţe, prof. Nicola Cabibbo, amintea în 2008 la Radio Vatican rolul ştiinţei şi al credinţei în societatea contemporană. Cunoscutul fizician, care a întrunit recunoaşterea comunităţii ştiinţifice internaţioanale pentru studiile sale în domeniul particulelor elementare, a murit luni la Roma, la vârsta de 75 de ani, iar cuvintele sale, amintite mai sus, capătă conturul neaşteptat al unui testament spiritual de înaltă valoare umană, ştiinţifică şi religioasă. Funeraliile sale au fost celebrate miercuri la Roma, la bazilica Sfântul Laurenţiu în Afara Zidurilor, ritul sacru fiind prezidat de card. Giovanni Coppa.

Într-o telegramă de condoleanţe, Benedict al XVI-lea a evidenţiat "cu suflet recunoscător slujirea generoasă" oferită de prof. Cabibbo în cadrul Curiei Romane, dând asigurarea rugăciunilor pentru "odihna sufletului său".
Nicola Cabibbo, unul din fizicienii cei mai cunoscuţi la nivel mondial datorită contribuţiei ştiinţifice oferită în domeniul particulelor elementare, a lucrat la institutul CERN din Geneva la proiectul de cercetare europeană în domeniul fizicii nucleare.

Profesor universitar, din 1993 a fost preşedintele Academiei Pontificale de Ştiinţe abordând de mai multe ori tema legăturii dintre credinţă şi ştiinţă care, era poziţia sa subliniată în diferite publicaţii, trebuie să aibă la bază respectul reciproc şi binele autentic al fiinţei umane. Cercetarea ştiinţifică trebuie să aibă un progres continuu dar e necesar să se acorde atenţie la posibilile implicaţii etice.

Într-un interviu acordat postului nostru de radio în 2008, fizicianul Nicola Cabibbo scotea în evidenţă rolul ştiinţei cu aceste cuvinte:
• "Mi se pare foarte important şi frumos să ne amintim că centrul tuturor este omul, este iubirea. Ştiinţa are rolul ei, în această privinţă nu sunt dubii. Ştiinţa are un rol care devine tot mai important în viaţa umană. Ştiinţa va fi un element deloc indiferent în continuarea vieţii umane. Dar din acest punct de vedere, eu n-am văzut niciodată o contradicţie între ştiinţă şi iubire".

Ereditatea culturală a prof. Cabibbo cuprinde diferite domenii ale cunoaşterii. Dar la calităţile omului de ştiinţă, care s-a evidenţiat prin excelenţa studiilor sale în fizica nucleară, nu trebuie trecute cu vederea calităţile sale umane extraordinare. "Un om care avea umilinţa tipică oamenilor cu adevărat mari", spune mons. Gianfranco Basti, profesor de filosofie a naturii şi ştiinţei, la Universitatea Pontificală Laterană din Roma, care, contactat de Radio Vatican, subliniază contribuţia prof. Cabibbo la dezbaterea privind raportul dintre evoluţie şi cosmologie:
• "Prof. Cabibbo afirma că existenţa noastră în timp depinde pe verticală de cauzalitatea divină, cea care ţine împreună universul şi legile sale, şi depinde pe orizontală de succesiunea cauzelor secunde. Fiind aşadar două planuri distincte şi complementare, evoluţia şi creaţia nu se contrazic una pe alta. Sunt ideologiile, mai bine zis, creaţionismul, cel care pretinde să nege evoluţia, şi evoluţionismul, cel care pretinde să nege creaţia, două curente de gândire care intră în coliziune tocmai pentru faptul că nu păstrează deosebirea dintre cele două planuri de cunoaştere... Prof. Cabibbo a contribuit activ la această clarificare".

Cunoaşterea ştiinţifică şi textele biblice, aşadar, stau într-un raport de continuitate, printr-o legătură aducătoare de lumină şi roade:
• "Există o continuitate în această distincţie şi continuitatea provine din faptul că persoana umană este una singură. Chiar şi pentru a face ştiinţă este nevoie de credinţă, de o credinţă care poate fi mai presus de toate credinţa în adevăr. Cel care crede, apoi, ştie că acest adevăr are şi un nume, este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Pe partea cealaltă, şi credinţa are nevoie de raţiune. Sfântul Irineu spunea că "slava lui Dumnezeu este omul cel viu", iar omul cel viu este mai ales omul care foloseşte inteligenţa. Deci, credinţa care ofensează inteligenţa, ar fi o credinţă care nu mai dă slavă lui Dumnezeu".