"Nu cele trecătoare ne salvează, ci prietenia lui Dumnezeu": Benedict al XVI-lea,
despre tânărul bogat din Evanghelie
RV 16 aug 2010. În solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, Benedict
al XVI-lea s-a rugat pentru ca să fie întărită credinţa noastră în viaţa veşnică,
în Împărăţia Cerurilor care nu este ceva abstract ci iubirea concretă a lui Dumnezeu
care învinge moartea. Iar Evanghelia de luni, în calendarul roman sau latin, ne propune
episodul tânărului bogat care-l întreabă pe Isus ce trebuie să facă pentru a moşteni
viaţa veşnică, el care respecta deja poruncile lui Dumnezeu. La această pagină a Evangheliei,
Papa a făcut referinţă de mai multe ori în cadrul catehezelor sale, subliniind că
credinţa nu este un mănunchi de interdicţii, după cum uneori este prezentată şi trăită,
ci o întâlnire cu Dumnezeu care mă iubeşte: • "Creştinismul nu este o formă
de moralism, nu suntem noi cei care trebuie să facem ceea ce Dumnezeu se aşteaptă
de la lume, dar trebuie să intrăm mai întâi de toate în acest mister ontologic: Dumnezeu
să dăruieşte pe sine însuşi. Fiinţa sa, iubirea sa, anticipă faptele noastre şi în
contextul rămânerii în El, şi noi putem să acţionăm împreună cu Cristos. Etica este
consecinţa fiinţei. Mai întâi Domnul ne dă o nouă fiinţă, acesta este darul cel mare.
Fiinţa anticipă acţiunea… trebuie numai să acţionăm potrivit noii noastre identităţi.
Aşadar, nu mai este o ascultare exterioară ci împlinirea darului unei noii fiinţe"
(Discurs la Seminarul Roman Major, 13 februarie 2010).
Porunca
iubirii de Dumnezeu şi de aproapele cuprinde toate celelalte porunci, dar e necesar
să fim uniţi cu Cristos precum mlădiţele de viţă: • "Şi cine este unit cu Cristos,
trăieşte din această nouă lege, nu întreabă 'pot să fac aceasta sau nu?', 'trebuie
să fac aceasta sau nu?', dar trăieşte în acest entuziasm al iubirii care nu întreabă
'acest lucru este necesar sau interzis', ci, în creativitatea iubirii, vrea doar să
trăiască împreună cu Cristos şi pentru Cristos, să se dăruiască pe sine pentru Cristos
şi să intre astfel în bucuria de a aduce roade".
Numai în acest fel, continuă
Papa, putem deveni prieteni intimi ai lui Dumnezeu, nu mai suntem "slujitori care
ascultă de un ordin, ci prieteni care cunosc, care sunt uniţi în aceeaşi voinţă şi
în aceeaşi iubire".
Isus îi propune tânărului bogat să înceapă calea desăvârşirii.
Dar care este perfecţiunea credinţei? • "Perfecţiunea, adică a fi bun, a trăi
credinţa şi iubirea, este substanţial una singură, dar capătă forme foarte
diferite. Foarte diferită este sfinţenia unui călugăr certozin sau a unui om
politic, a unui om de ştiinţă sau a unui agricultor, şi aşa mai departe… Toate sunt
importante în ochii lui Dumnezeu dacă sunt trăite pînă la capăt cu acea iubire care
realmente răscumpără lumea. Pentru fiecare om, Dumnezeu are un proiect al său iar
eu trebuie să caut, în circumstanţele vieţii mele, modul meu de a trăi această voinţă
unică şi comună a lui Dumnezeu, ale cărui reguli sunt indicate în explicitările iubirii.
Trebuie să caut, deci, să împlinesc ceea ce este esenţa iubirii, şi anume, să nu ţin
viaţa pentru mine, ci să-mi dau viaţa; să nu posed viaţa în mod egoist, ci să fac
din viaţa mea un dar; să nu mă caut pe mine însumi, ci să-mi dau viaţa celorlalţi"
(Discurs către tineri, 25 martie 2010).
În Evanghelia de luni, Isus
îl invită pe tânăr să renunţe la toate bogăţiile şi să-l urmeze, dar acesta a plecat
trist pentru că avea multe bogăţii: • "Bogăţia, deşi este un bine, nu trebuie
considerată un bun absolut. Mai presus de toate, ea nu asigură mântuirea, dimpotrivă,
ar putea chiar să o compromită la modul cel mai serios… E înţelepciune şi virtute,
să nu-ţi lipeşti inima de bunurile acestei lumi, pentru că toate sunt trecătoare,
toate se pot sfârşi dintr-o dată. Comoara adevărată pe care trebuie să o căutăm fără
încetare, noi creştinii, constă în 'lucrurile de sus, unde Cristos şade la dreapta
lui Dumnezeu' (Angelus, 5 august 2007).