Solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului". Papa: creştinismul nu anunţă o salvare abstractă ci veşnicia a ceea ce iubim

(RV - 15 august 2010) Creştinismul nu anunţă oamenilor o mântuire abstractă a sufletului într-un „dincolo” imprecis, dar promite viaţa veşnică, unde nimic din ceea ce ne este mai scump nu se va pierde, ci va continua să trăiască datorită iubirii lui Dumnezeu. Este ceea ce a afirmat duminică dimineaţă papa Benedict al XVI-lea în timpul Liturghiei euharistice prezidată în biserica parohială Sf. Toma de Villanuova din Castel Gandolfo, în solemnitatea „Adormirea Maicii Domnului”. Benedict al XVI-lea a invitat toţi creştinii să construiască, deja aici pe pământ, lumea nouă care nu va trece, lumea lui Dumnezeu.

La ora prânzului, tradiţionala întâlnire pentru rugăciunea „Angelus-Îngerul Domnului” a succesorului lui Petru cu pelerinii reuniţi în curtea interioară dar şi în faţa reşedinţei pontificale de vară din orăşelul de pe malul Lacului Albano.
• Noi credem că Maria, asemenea lui Cristos Fiul său, a învins deja moartea şi triumfă deja în slava cerească în totalitatea fiinţei sale, ’în suflet şi trup’.

În predica sa, papa Benedict al XVI-lea a amintit formularea dogmei Ridicării la cer, proclamată în urmă cu 60 de ani de papa Pius al XII-lea la 1 noiembrie 1950. La capătul vieţii sale pământeşti, Maria a fost purtată cu sufletul şi trupul în Cer, adică în slava vieţii veşnice, în comuniunea deplină şi desăvârşită cu Dumnezeu. „În felul acesta, mărita Născătoare de Dumnezeu, unită în mod tainic cu Isus Cristos, încă din toată veşnicia, prin acelaşi decret de predestinare, neprihănită în zămislire, fecioară nepătată în maternitatea sa divină, însoţitoare generoasă a Răscumpărătorului divin, care a repurtat un triumf deplin asupra păcatului şi a consecinţelor sale, la sfârşit, ca încununare supremă a privilegiilor ei, a obţinut să fie ferită de stricăciunea mormântului şi, învinsă moartea, asemenea Fiului său, să fie înălţată cu sufletul şi trupul în slava cerului, unde străluceşte ca Regină la dreapta Fiului, Rege nemuritor ale veacurilor”.

Maria deci ne precede, dar care sunt - s-a întrebat papa - rădăcinile acestei victorii asupra morţii, anticipată în mod prodigios în Maria?
• Rădăcinile stau în credinţa Fecioarei din Nazaret…o credinţă care este ascultare faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi abandonare totală la iniţiativa şi lucrarea divină…Deci, credinţa este măreţia Mariei, cum proclamă plină de bucurie Elisabeta: Maria este „binecuvântată între femei” şi „binecuvântat este rodul trupului său” deoarece este „mama Domnului”, deoarece crede şi trăieşte într-un mod unic „prima” dintre fericiri, fericirea credinţei”.

Dar Maria ridicată la cer nu este departe de noi - a afirmat Pontiful care a explicat ce înseamnă „cerul”:
• Noi toţi suntem astăzi foarte conştienţi că prin termenul „cer” nu ne referim la un loc oarecare din univers…nu! Ne referim la ceva cu mult mai mare şi mai greu de definit prin mărginitele noastre concepte umane. Prin acest termen ’cer’ vrem să afirmăm că Dumnezeu, Dumnezeu cel devenit aproape de noi nu ne abandonează nici chiar întru moarte şi nici dincolo de ea, dar are un loc pentru noi şi ne dă veşnicia.

Pentru a explica această realitate Benedict al XVI-lea s-a referit la amintirea, întipărită în inimile noastre, a tuturor celor pe care i-am iubit şi care au murit. O parte din fiinţa lor continuă să trăiască în noi, „dar este ca o ’umbră’ deoarece şi această supravieţuire în inimă a celor dragi ai noştri este destinată să înceteze. Cunoaşte un sfârşit.
• Dumnezeu în schimb nu trece niciodată şi noi toţi existăm în virtutea iubirii sale; existăm pentru că el ne iubeşte, pentru el s-a gândit la noi şi ne-a chemat la viaţă”. Existăm în gândurile şi în iubirea lui Dumnezeu. Existăm în toată realitatea noastră, nu doar în ’umbra’ noastră. Seninătatea noastră, speranţa noastră, pacea noastră se bazează tocmai pe aceasta: în Dumnezeu, în gândul său şi în iubirea sa, nu supravieţuieşte doar o ’umbră’ a noastră, dar în el, în iubirea sa creatoare, noi suntem păziţi şi introduşi cu toată viaţa noastră, cu toată existenţa noastră, în veşnicie. Este iubirea sa cea care învinge moartea şi ne dă eternitatea, şi este această iubire ceea ce noi numim ’cer’: Dumnezeu este atât de mare încât are loc şi pentru noi.

Şi Isus, care este în acelaşi timp Dumnezeu adevărat şi om adevărat - a continuat papa, „este pentru noi garanţia” că omul şi Dumnezeu „pot exista şi trăi veşnic unul în altul. Aceasta vrea să spună că din fiecare dintre noi nu va continua să existe doar o parte ce ne este, pentru a spune astfel, smulsă, în timp ce celelalte dispar; vrea să spună mai degrabă că Dumnezeu cunoaşte şi iubeşte omul întreg, ceea ce noi suntem.
• Şi Dumnezeu primeşte în veşnicia sa ceea ce acum, în viaţa noastră, făcută din suferinţă şi iubire, din speranţă, din bucurie şi tristeţe, creşte şi devine. Tot omul, toată viaţa sa este luată de Dumnezeu şi, în el purificată, primeşte veşnicia”. Dragi prieteni! Cred că acesta este un adevăr care trebuie să ne umple de bucurie profundă. Creştinismul nu anunţă doar o salvare oarecare a sufletului într-un dincolo imprecis, în care tot ceea ce în lumea aceasta ne-a fost preţios şi drag ar fi şters (ca printr-o ştersătură de burete), dar promite viaţa veşnică, ’viaţa veacului ce va veni’: nimic din ceea ce ne este scump şi drag nu se va pierde, ci va găsi plinătate în Dumnezeu. Toate firele de păr ale capului nostru sunt numărate, a spus într-o zi Isus (Cf Mt 10,30).

Lumea definitivă va fi împlinirea şi a acestui pământ, cum spune Sfântul Paul: „Creaţia însăşi va fi eliberată de sclavia stricăciunii pentru a intra în libertatea gloriei fiilor lui Dumnezeu” (Rom 8,21). Atunci se înţelege - a observat Papa - cum creştinismul dă o speranţă puternică într-un viitor luminos şi deschide strada spre realizarea acestui viitor. Noi, creştinii, suntem chemaţi să zidim această lume nouă, să lucrăm pentru ca să devină într-o zi ’lumea lui Dumnezeu’, o lume ce va depăşi tot ceea ce noi înşine am putea construi. În Maria ridicată la cer, părtaşă pe deplin la Învierea Fiului, noi contemplăm realizarea creaturii umane conform ’lumii lui Dumnezeu’.

Papa a încheiat predica cu o serie de invocaţii: „Să-l rugăm pe Domnul ca să ne facă să înţelegem cât este de preţioasă în ochii săi toată viaţa noastră; să ne întărească credinţa în viaţa veşnică; să ne facă oameni ai speranţei, care lucrează pentru a construi o lume deschisă spre Dumnezeu, oameni plini de bucurie, care ştiu să întrevadă frumuseţea lumii viitoare în mijlocul preocupării vieţii zilnice şi în această certitudine trăiesc, cred şi speră”.

Papa, la terminarea Liturghiei, înconjurat de mulţimea credincioşilor în sărbătoare, s-a întors de la biserica parohială din Castel Gandolfo la palatul apostolic pentru rugăciunea „Angelus-Îngerul Domnului.
Cu această ocazie a amintit că „veneraţia faţă de Fecioara Maria însoţeşte încă de la începuturi drumul Bisericii”. „Artişti din orice epocă - a remarcat - au pictat şi sculptat sfinţenia Maicii Domnului împodobind biserici şi sanctuare. Poeţi, scriitori şi muzicieni au adus tributul lor de onoare Feciorei Preacurate prin imnuri şi cântări liturgice. Din Răsărit până în Apus, este invocată Maica cerească, Panghìa-Tota Sancta- Toată Sfânta care îl ţine în braţe pe Fiul lui Dumnezeu şi sub ocrotirea căreia află refugiu întreaga omenire.

Apoi a recitat această străveche rugăciune, cunoscutul antifon marian „Sub tuum praesidium” datând probabil din secolul 2 sau 3 în Egpit:
• Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne dispreţui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuieşte oricând de toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată.

Iată şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea duminică la recitarea rugăciunii „Angelus-Îngerul Domnului” împreună cu pelerinii reuniţi în curtea interioară a reşedinţei pontificale din Castel Gandolfo, în solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, binecuvântare de care pot beneficia pe această cale toţi ascultătorii noştri însufleţiţi de spiritul credinţei.

Aici serviciul audio: