2010-08-11 17:23:03

Miercuri: Buletinul nostru de ştiri


(RV – 11 august 2010) Martiriul ca „formă totală de iubire faţă de Dumnezeu”: aceasta a fost tema centrală a catehezei lui Benedict al XVI-lea la Audienţa generală de miercuri, 11 august, la Palatul Apostolic din Castel Gandolfo. Episcopul Romei a amintit sfinţii din aceste zile: Sfântul Laurenţiu, Edith Stein şi Maximilian Kolbe, care l-au urmat pe Domnul până la martiriu, îndemnându-i pe credincioşi să învingă egoismul şi individualismul prin iubirea lui Dumnezeu care transformă lumea.

- Sfântul Părinte îi încurajează pe catolicii din Argentina să colaboreze cu ocazia colectei naţionale „Más por Menos”, în program în luna septembrie în toate parohiile „pentru a ajuta persoanele mai dezavantajate economic şi pentru promovarea solidarităţii”. În mesajul Cardinalului Secretar de Stat, Tarcisio Bertone, Papa îi îndeamnă pe argentinieni să răspundă cu generozitate sinceră la această iniţiativă a Bisericii;

Scoţia - Arhiepiscopul de Glasgow, mons. Mario Conti, a trimis credincioşilor o scrisoare pastorală în care descrie apropiata vizită a Sfântului Părinte în Regatul Unit ca fiind “un eveniment istoric” şi “un moment de har”. Arhiepiscopul Conti îi îndeamnă pe credincioşi să primească cu entuziasm vizita Sfântului Părinte în Scoţia, pe 16 septembrie, vizită pe care o numeşte “un privilegiu” pentru arhidieceza de Glasgow;

- Anul acesta, pe 16 august, se împlinesc cinci ani de la moartea fondatorului Comunităţii din Taizé, ucis în 2005. Tot în 2010 se împlinesc 70 de ani de la fondarea comunităţii. Cele două momente, unul aniversar şi celălalt comemorativ, vor fi marcate printr-o celebrare ecumenică pe colina din Taizé, sâmbătă 14 august;

- Roma: va avea loc în perioada 30 august – 3 septembrie Întrunirea naţională a Oficiului pentru pastorala lucrătorilor în bâlciuri şi circuri, din cadrul Fundaţiei „Migrantes”. Obiectivele pe care şi le propune această reuniune sunt: „aprofundarea rolului Comunităţii ecleziale înrădăcinate într-un teritoriu faţă de Comunitatea itinerantă” şi „individualizarea parcursurilor şi instrumentelor posibile pentru ajutarea şi sprijinirea diferiţilor operatori în acest ambient pastoral”;

- Mii de oameni dispăruţi şi morţi în urma inundaţiilor din Pakistan, China şi India. Autorităţile din aceste ţări au mobilizat toate resursele pentru ajutorarea populaţiilor lovite şi de asemenea Organizaţia Naţiunilor Unite a dispus ajutoare umanitare pentru zonele calamitate;


- Rusia: Ploile care s-au abătut asupra nordului Europei atenuează efectele nocive ale situaţiei climaterice din această ţară. Continuă însă să fie gravă situaţia la Moscova, din cauza poluării provocate de fum, ca efect al incendiilor din regiune;

- India: În statul Orissa două surori au fost răpite şi vândute ca sclave, fiind constrânse să suporte agresiuni fizice şi violenţe sexuale. Cele două surori aparţin uneia dintre familiile victime ale pogromului anti-creştin, ce a avut loc la Orissa în august 2008. Cazul a fost descoperit abia marţi, când una din cele două tinere a fost găsită într-un cartier din Delhi şi eliberată;
- Joi, 12 august, în calendarul liturgic bizantin român, sfinţii mucenici Fotie, Anichit, Pamfil şi Capiton; în calendarul roman sau latin Sfânta Ioana Francisca de Chantal, călugăriţă şi Sfântul Anicet, papă martir.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.