2010-08-11 11:35:24

Cinci ani de la moartea fondatorului Comunităţii din Taizé. Benedict al XVI-lea despre Fr. Roger Schutz: o învăţătură preţioasă pentru întregi generaţii de tineri


(RV – 11 august 2010) Anul acesta, pe 16 august se împlinesc cinci ani de la moartea tragică, în 2005, a Fratelui Roger Schutz, fondatorul comunităţii din Taizé. "Mărturia lui de credinţă creştină şi dialog ecumenic a fost o învăţătură preţioasă pentru întregi generaţii de tineri" – sublinia Benedict al XVI-lea la Audienţa generală de la 16 august 2009, amintindu-l astfel pe unul din ecumenismului.
În 2010 se împlinesc 70 de ani de la fondarea comunităţii. În 1940, când Fratele Roger avea 25 de ani, pleca din Elveţia pentru a merge în Franţa, ţara de origine a mamei sale. De mai mulţi ani purta în sine dorinţa de a crea o comunitate în care să se concretizeze, zi de zi, o reconciliere între creştini, o comunitate „unde bunătate inimii să fie trăită în mod foarte concret, şi unde iubirea să se afle în inimile tuturor”. Era în plin război când s-a stabilit în mica localitate Taizé.

A voit să fie „un semn al iubirii de Cristos”. În ziua de Paşte a anului 1949 primii călugări se angajau pentru toată viaţa la trăirea în celibat, la o viaţă comunitară şi plină de simplitate.
Regula comunităţii care-şi lua numele de la localitatea în care a fost fondată – adică Taizé – a stabilit-o între 1952-1953.

Cu ocazia împlinirii anul acesta a 70 de ani de la întemeierea comunităţii, sâmbătă seara, pe 14 august va avea loc o celebrare ecumenică, pe colina din Taizé, care va marca şi împlinirea a cinci ani de la uciderea Fratelui Roger.







All the contents on this site are copyrighted ©.