„Dacă aţi avea credinţă, nimic nu v-ar fi imposibil”: reflecţiile Sfântului Părinte asupra îndemnului lui Isus către discipoli, în Evanghelia de sâmbătă 7 august

(RV – 7 august 2010) Evanghelia de sâmbătă relatează despre vindecarea de către Isus a unui tânăr posedat de diavol (Mt 17, 14-21) şi la întrebarea discipolilor: „De ce noi nu am putut să-l alungăm”, Isus răspunde că motivul este slaba lor credinţă. Şi adaugă că nimic nu este imposibil pentru cei cu credinţă.

Benedict al XVI-lea s-a oprit de mai multe ori asupra temei slabei noastre credinţe şi asupra necesităţii încredinţării în mod total iubirii lui Dumnezeu.
A avea încredere în Dumnezeu, în iubirea sa nemărginită care depăşeşte căderile şi slăbiciunile noastre.
Sfântul Părinte ne îndeamnă să ne deschidem inima, să ne lăsăm cuprinşi de iubirea Tatălui ceresc şi să nu-i refuzăm sprijinul. A trăi în mod intens relaţia de iubire cu Creatorul nostru. „Inima omului va fi neliniştită până când nu va găsi un loc de odihnă sigur după peregrinarea pământească – aminteşte Episcopul Romei parafrazându-l pe Sfântul Augustin care scria: „Neliniştită va fi inima noastră, până nu se va odihni în Domnul”.

Credinţa, subliniază Benedict al XVI-lea, este considerată de unii o absurditate „pentru că face să crezi în ceva care nu se întâmplă sub ochii tăi, care nu poate fi perceput prin simţuri”. Dar acest mod de a gândi, avertizează Papa, „este un dubiu inconsistent pentru că inteligenţa omului este limitată şi nu poate cunoaşte totul”. Iată de ce, adaugă, trebuie să fim umili, să dăm crezare lui Dumnezeu acolo unde propria cunoaştere nu poate ajunge”. Şi spune Sfântul Părinte în discursul către seminariştii din dieceza de Roma, pe 17 februarie 2007:

• „E bine să recunoaştem propria slăbiciune pentru că astfel înţelegem că avem nevoie de harul lui Dumnezeu. Domnul ne consolează. În colegiul Apostolilor nu se afla doar Iuda, ci erau şi Apostolii buni. Şi Apostolul Petru a căzut şi de multe ori Domnul reproşează încetineala, închiderea inimii Apostolilor, slaba credinţă pe care o au. Ne demonstrează aşadar că nici unul din noi nu este în mod automat la înălţimea acestui mare 'Da'”.

A fi conştienţi de necesitatea harului lui Dumnezeu: acesta este îndemnul Papei. Şi conştiinţa acestui lucru trebuie să ne determine să trăim într-o atitudine de convertire continuă, încrezători că Domnul ne va indica calea spre viaţa adevărată, cum evidenţiază Episcopul Romei în acelaşi discurs din 2007, către seminariştii diecezei de Roma:

• „A recunoaşte că avem nevoie de o convertire permanentă, că nu putem niciodată ajunge la aceasta fără ajutorului Domnului. (…) A accepta propria fragilitate dar a rămâne pe cale, a nu renunţa, ci a merge mai departe şi prin intermediul sacramentului Reconcilierii să ne convertim mereu, din nou, pentru un nou început şi astfel să se ajungă la o creştere, la o maturizare pentru Domnul, în comuniunea noastră cu Domnul”.

Aici serviciul audio: