2010-08-07 14:50:11

Benedict al XVI-lea din nou în Abruzzo. În sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, Papa în pelerinaj la Sanctuarul „Maica Domnului a Nevoiaşilor”


(RV – 7 august 2010) Vineri, 6 august, Benedict al XVI-lea a plecat pentru o zi din localitatea Castel Gandolfo, unde se află pentru perioada estivă de odihnă, şi a făcut o vizită neoficială în Abruzzo. Această a doua vizită a Episcopului Romei în Abruzzo a avut un caracter privat şi a fost făcută la mai puţin de o lună de la vizita apostolică a Sfântului Părinte, în aceiaşi regiune, mai exact la Sulmona, pe 4 iulie.
Gândul Sfântului Părinte s-a îndreptat încă o dată către populaţiile lovite de cutremurul de pământ de anul trecut. Despre vizita-surpriză a Episcopului Romei în regiunea italiană Abruzzo ne vorbeşte părintele Federico Lombardi, directorul Sălii de Presă a Sfântul Scaun:

• „Vineri, în sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, în care Evanghelia istoriseşte despre Isus care merge pe munte pentru a se ruga, Benedict al XVI-lea s-a gândit să facă la rândul său un mic pelerinaj, mergând la micul Sanctuar „Madonna dei Bisognosi” („Maica Domnului a nevoiaşilor”), care se află la hotarul dintre regiunile Lazio şi Abruzzo. În dimineaţa de vineri s-a rugat în acest sanctuar; apoi a mers la Carsoli, unde a luat prânzul la o comunitate de călugăriţe unde este găzduit cardinalul Angelini.
După-amiază, Sfântul Părinte a mers la Rocca di Mezzo, unde se află în această perioadă cardinalul Sodano, pe care l-a vizitat. A mers apoi la biserica din localitatea San Leucio, tot în Abruzzo, o biserică foarte dragă emigranţilor din regiune şi care a suferit daune din cauza seismului”.

Benedict al XVI-lea a revenit aşadar în Abruzzo la mai puţin de o lună de la vizita sa precedentă…
• „Da, a fost recent la Sulmona. Aceasta de acum a fost însă o vizită cu caracter privat, nu a fost o vizită publică, nu a fost anunţată ca în cazul celei de la Sulmona. Vizita pe care a făcut-o acum, în sărbătoarea Schimbării la Faţă a fost însoţită cum am spus de un moment de rugăciune şi de un pelerinaj la un mic sanctuar în munţi”.

În ciuda aspectului privat al vizitei, gândul Papei s-a îndreptat încă o dată spre sinistraţi…
• „Da, sigur. Papa s-a întâlnit şi cu autorităţile din localitatea Rocca di Mezzo, salutându-le cu ocazia acestei vizite şi subliniind interesul său faţă de situaţia din această regiune lovită de seismul de anul trecut. Fiind însă o vizită privată, nu a fost organizată ca pe o ocazie de întâlnire cu populaţia din regiune. Chiar şi aşa, persoanele care se aflau în locurile pe care le-a vizitat Sfântul Părinte l-au putut vedea şi saluta; dar, repet, nu a fost organizată ca o întâlnire publică”.

Aici serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.