Sfântul Ioan Maria Vianney, patronul ceresc al păstorilor de suflete şi cinstitor
exemplar al Maicii Domnului
RV 03 aug 2010. Un gând de zidire sufletească din liturghia
de miercuri, comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Maria Vianney, preot.
Pe
plan uman, Ioan Maria Vianney, Franţa, anii vieţii 1786-1859, a cunoscut mari dificultăţi
în privinţa studiilor, dar Duhul Sfânt, căruia i se deschide printr-o docilitate perfectă
prin rugăciune şi pocăinţă, face din el un preot care atrage în mica localitate Ars
mulţimi dornice de iertare şi lumină. Diavolul se dezlănţuie adesea împotriva lui.
Cu o răbdare plină de umilinţă, parohul de Ars suportă încercările interioare sau
exterioare, pentru mântuirea celor păcătoşi. Spirit contemplativ, care ar fi voit
să se retragă într-o mănăstire trapistă, s-a dedat misiunii sale de paroh cu un dinamism
care a făcut din el patronul tuturor păstorilor de suflete. Un avocat venit de la
Paris ca să-i asculte predicile, când s-a întors acasă şi a fost întrebat ce a văzut
la Ars, a răspuns: "Pe Dumnezeu într-un om". Din devoţiune faţă de Sfânta Fecioară,
şi-a adăugat numele Maria, astfel că acum este venerat în lumea întreagă drept Sfântul
Ioan Maria Vianney. În 1925, papa Pius al XI-lea l-a ridicat la cinstea sfintelor
altare şi l-a proclamat "patron al clerului". În cinstea sa, Benedict al XVI-lea a
proclamat un An al Sfintei Preoţii, care s-a încheiat în sărbătoarea Inimii Preasfinte
a lui Isus, la 11 iunie a.c.
În timp ce creştinii din Orient şi din Occident
se pregătesc la solemnitatea Adormirii Maicii Domnului, redăm în continuare rugăciunea
papei Benedict al XVI-lea rostită la sanctuarul marian din Fatima la 12
mai 2010 şi la încheierea Anului Sfintei Preoţii, în Piaţa Sfântul Petru, cu participarea
a peste 15.000 de preoţi.
Maică Neprihănită, în acest loc de har, convocaţi
de iubirea Fiului tău Isus, marele şi veşnicul Preot, noi, fii în Fiul şi preoţii
lui, ne consacrăm Inimii tale materne, pentru a împlini cu fidelitate voinţa
Tatălui.
Suntem conştienţi că, fără Isus, nu putem face nimic bun (Cf. In
15,5) şi că, numai prin el, cu el şi în el, vom fi pentru lume instrumente
de mântuire.
Mireasă a Duhului Sfânt, dobândeşte-ne darul inestimabil al
transformării în Cristos. Prin aceeaşi putere a Duhului care, extinzând asupra
ta umbra lui, te-a făcut Mamă a Mântuitorului, ajută-ne ca Isus Cristos, Fiul
tău, să se nască şi în noi. Fie ca, astfel, Biserica să fie reînnoită de
preoţi sfinţi, transfiguraţi de harul celui care face noi toate lucrurile.
Maică
a îndurării, Fiul tău Isus e cel care ne-a chemat să devenim asemenea lui: lumină
a lumii şi sare a pământului (Cf Mt 5,13-14).
Ajută-ne, cu mijlocirea
ta puternică, să nu renunţăm niciodată la această vocaţie sublimă, să nu cedăm
în faţa egoismelor noastre, în faţa linguşirilor lumii şi în faţa ademenirilor
Celui Rău.
Fereşte-ne cu a ta curăţie, păzeşte-ne cu a ta umilinţă şi
învăluie-ne cu a ta iubire maternă, ce se reflectă în atâtea suflete consacrate
ţie devenite pentru noi adevărate mame spirituale.
Mamă a Bisericii, noi,
preoţii, vrem să fim păstori care nu se pasc pe ei înşişi, ci se dăruiesc
lui Dumnezeu pentru fraţi, găsind în aceasta fericirea lor. Nu numai prin cuvinte,
ci cu viaţa, vrem să repetăm cu umilinţă, zi de zi, acel „iată-mă” al nostru.
Călăuziţi de tine, vrem să fim apostoli ai Milostivirii divine, bucuroşi
să celebrăm în fiecare zi sfânta Jertfă a altarului şi să oferim celor care
ni-l cer sacramentul Reconcilierii.
Avocată şi Mijlocitoare a harului, care
eşti în întregime cufundată în unica mijlocire universală a lui Cristos, invocă
de la Dumnezeu, pentru noi, o inimă complet reînnoită, care să-l iubească pe
Dumnezeu cu toate puterile sale şi să slujească omenirea aşa cum ai făcut tu.
Repetă-i
Domnului cuvântul tău eficace: „nu mai au vin” (In 2,3), pentru ca Tatăl
şi Fiul să-l reverse asupra noastră, ca într-o nouă revărsare, pe Duhul Sfânt.
Plin
de uimire şi de recunoştinţă faţă de prezenţa ta continuă în mijlocul nostru, în
numele tuturor preoţilor, şi eu vreau să exclam: „de unde îmi este dată mie
aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?” (Lc 1,43).
Mama noastră
din totdeauna, nu înceta „să ne vizitezi”, să ne mângâi, să ne susţii. Vino
în ajutorul nostru şi eliberează-ne de orice pericol care se abate asupra noastră. Cu
acest act de încredinţare şi de consacrare, vrem să te primim în mod mai profund
şi radical, pentru totdeauna şi deplin, în existenţa noastră umană şi sacerdotală.
Prezenţa
ta să facă să reînflorească pustiul singurătăţilor noastre şi să strălucească soarele peste
întunecimile noastre, să facă să revină liniştea după furtună, pentru ca orice
om să vadă mântuirea Domnului, care are numele şi chipul lui Isus, reflectat
în inimile noastre, pentru totdeauna unite cu inima ta! Aşa să fie!