2010-08-03 15:25:22

Cresc aşteptările în Marea Britanie pentru prima vizită oficială a unui Suveran Pontif: interviu cu lordul Christopher Patten


RV 03 aug 2010. Cu o lună şi jumătate înainte de călătoria apostolică a Papei în Regatul Unit al Marii Britanii, între 16-19 septembrie, creşte aşteptarea în rândul comunităţii catolice britanice dar şi în societatea civilă, după cum afirmă lordul Christopher Patten, însărcinat al primului ministru britanic pentru vizita papală în Regatul Unit, într-un interviu acordat Centrului de Televiziune Vatican.

Să-l ascultăm:
• "Aş spune că interesul pentru vizita Papei este în creştere şi cred că va creşte şi mai mult când lumea se va întoarce din vacanţa de vară. Mass-media vor acorda o atenţie detaliată acestei vizite. În fond, este prima vizită de stat în absolut a unui Pontif în Regatul Unit. Nu este prima vizită, pentru că Ioan Paul al II-lea a efectuat o vizită pastorală în 1982. Interesul pentru vizita lui Benedict al XVI-lea este mare şi cred că însăşi forma vizitei cu evenimente oficiale, "de stat" şi evenimente pastorale, nu poate decât să trezească un entuziasm din ce în ce mai mare".

Ce roade aşteptaţi de la vizita Papei?
• "Sper să încurajeze înfloritoarea comunitate catolică şi, tot la fel, să-i îndemne la reflecţie pe cei care cred că nu au nevoie de Dumnezeu".

Motoul vizitei papale va fi "Inima vorbeşte inimii". Acesta era de fapt motoul cardinalului Newman, care va fi ridicat la cinstea altarelor de Benedict al XVI-lea pe 19 septembrie. Ce loc ocupă astăzi această personalitate istorică în societatea britanică? Răspunde în continuare lordul Christopher Patten:
• "Cardinalul Newman este una din cele mai mari personalităţi ale secolului XIX din Marea Britanie şi nu doar în domeniul ecumenic, pastoral sau intelectual, dar şi datorită contribuţiei sale la civilizarea societăţii. Eu – spune lordul Patten – sunt rectorul Universităţii din Oxford, unde cardinalul Newman mai întâi şi-a făcut studiile şi apoi a fost profesor în două din institutele noastre, înainte de a deveni preot anglican la Oxford. Cardinalul Newman a scris cel mai bun text în absolut în ce priveşte valorile liberale în sfera învăţământului şi a studiilor superioare. Este foarte important ca noi să amintim acest lucru, tocmai când lumea îşi concentrează atenţia asupra aspectelor utilitariste ale formării universitare, în timp ce card. Newman a scris despre impactul educaţiei asupra personalităţii individuale. El a scris despre impactul pe care formarea, posibilitatea de a "amplia" persoana umană, de a-i permite să-şi dezvolte întregul potenţial, îl are asupra societăţii în ansamblul ei. A fost un om cu adevărat mare, card. Newman, şi eu cred că prin beatificarea sa, şi celebrând comemorarea unui om care a fost şi un mare englez, un mare european, un mare creştin, Benedict al XVI-lea intenţionează să scoată în evidenţă o parte cu adevărat importantă din istoria engleză, din istoria britanică".

Au existat tensiuni între guvernul laburist şi Biserica Catolică cu privire la obligaţia pentru agenţiile de adopţie catolice de a aproba adopţia din partea cuplurilor homosexuale. După recenta alegere a noului premier britanic, cum ar putea fi definite astăzi raporturile dintre Biserică şi Stat în Marea Britanie?
• "Nu cred că guvernul britanic şi Biserica Catolică au aceeaşi viziune în toate domeniile. Nici eu nu sunt de acord în toate privinţele cu linia guvernului britanic, dar sper că există posibilitatea de a se concentra asupra temelor mai importante de comun acord, precum echitatea globală, educaţia, ecologia demnă de susţinut, dezarmarea, rolul instituţiilor religioase precum Biserica Catolică în promovarea solidarităţii sociale şi un simţ mai accentuat al comunităţii. Iată, acestea sunt marile teme asupra cărora există deja un acord şi nu cred că agenda de lucru ar trebui să fie condiţionată de eventualele divergenţe în privinţa anumitor aspecte legale. De aceea – încheie responsabilul guvernului britanic pentru vizita de Stat a Papei – nu cred că Biserica şi guvernul conservator-liberal al Marii Britanii ar putea conlucra întotdeauna într-un acord permanent, dar în ansamblu, încercăm, de pe cele două fronturi, să dăm acestei lumi o formă mai civilizată".







All the contents on this site are copyrighted ©.