2010-08-02 11:55:30

Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa, inclusă de UNESCO în Lista Patrimoniului Mondial


(RV - 2 august 2010) Biserica Învierii de la Mănăstirea Suceviţa a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial, duminică, la reuniunea UNESCO care se desfăşoară la Brasilia (Brazilia) până pe 3 august, informează site-ul organizaţiei. Având zidurile exterioare acoperite în întregime, în secolele al 15-lea şi al 16-lea, cu picturi inspirate direct din arta bizantină, cele şapte biserici din nordul Moldovei sunt unice în Europa. Picturile sunt de o compoziţie excepţională, elegante, iar armonia culorilor se îmbină perfect cu împrejurimile rurale, potrivit site-ului UNESCO.

Bisericile din Moldova au fost incluse în Lista Patrimoniului Mondial în 1993. Biserica Învierii completează acest complex. Zidurile interioare şi exterioare sunt în întregime decorate cu picturi datând de la sfârşitul secolului al 16-lea. Biserica este situată în interiorul Mănăstirii Suceviţa şi este singura care include o reprezentare a scării Sfântului Ioan Climax.

În prezent, Lista Patrimoniului Mondial UNESCO numără 907 situri de "valoare universală excepţională", aflate în 148 de ţări (sursă: Adevărul).








All the contents on this site are copyrighted ©.