Canada: Biserica aminteşte al IV-lea centenar al Botezului liderului indigen Membertou

(RV - 1 august 2010) Biserica catolică din Canada marchează anul acesta la 1 august al IV-lea centenar al Botezului marelui Cap Membertou, printr-o Liturghie solemnă la Chapel Iasland în Nova Scoţie în dieceza de Antigonish, prezidată de cardinalul Marc Ouellet, trimis special al Sfântului Părinte. În centrul festivităţilor este nobila figură a capului populaţiei Mi’kmaq, trib de pe coasta atlantică a Canadei, dedată vânătorii şi pescuitului, prezentă încă în provincia Nova Scoţie care numără în total 13 mii de indigeni. Puţin se cunoaşte despre viaţa sa: născut probabil la începutul secolului al XVI-lea, i-a întâlnit pe exploratorii francezi Jacques Cartier, în 1534 şi pe Samuel de Champlain, în jurul anului 1605; pe lângă a fi capul politic al tribului, era şi liderul spiritual al grupului său etnic, deosebit de apreciat pentru înţelepciunea sa profetică şi puterilor de vindecare.

La 24 iunie 1610 Membertou a devenit unul dintre primii aborigenii Americii de Nord care a fost botezat, împreună cu soţia şi copiii şi alţi membri ai grupului familial. Pentru prietenia şi loialitatea sa faţă de colonizatori, preotul francez Jessé Fléché i-a pus numele de „Henri”, de la regele Franţei Henric al IV-lea. A murit la 18 septembrie 1611 recomandând fiilor săi să continue să fie creştini devotaţi.

Cu ocazia celui de-al IV-lea centenar al botezului său, episcopul de Antigonish, mons. Joseph Dunn, a publicat o Scrisoare pastorală, în care aminteşte unele elemente care fac această aniversare un eveniment memorabil pentru toţi credincioşii diecezei. Documentul subliniază în special voinţa manifestată de Membertou după primirea botezului de a fi un creştin activ. În această perspectivă îndemna misionarii iezuiţi să înveţe limba populaţiei Mi’kmaq, deoarece dorea să primească o formare creştină şi să participe la apostolatul desfăşurat de călugări.

Credinţa sa a fost transmisă descendenţilor săi şi continuă să inspire populaţia Mi’kmaq, în special cele şapte comunităţi din Primele Naţiuni rezidente în dieceza de Antigonish. Populaţiilor native nu le scăpa din vedere compatibilitatea mesajului creştin de speranţă şi de pace cu credinţa lor tradiţională. Au voit să alimenteze în continuare credinţa lor şi să o protejeze în limba lor algochină, depăşind momente de opoziţie şi nu puţine dificultăţi. Botezul Marelui cap - se mai citeşte în text - a contribuit la a umple decalajul dintre culturi autohtone şi non native, favorizând consolidarea franceză în Accadia.

Episcopul Dunn nu omite să amintească momentele în care poporul Mi’kmaq a trebuie să poarte crucea suferinţei, din cauza unor prejudecăţi, intoleranţă, lipsă de hrană şi neînţelegeri. Este evocată şi suferinţa impusă nativilor prin îndepărtarea copiilor de familii şi introducerea lor în internate cu interzicerea de a se exprima în limb proprie. Amintiri teribile - continuă prelatul - care determină Biserica să ceară iertare pentru cele comise în a provoca o durere profundă ce a marcat întreaga existenţă a numeroşi membri ai comunităţilor native. Scrisoarea se încheie prin a sublinia acele calităţi de primire şi ospitalitate ale populaţiei Mi’kmaq, moştenite de la Marele cap Membertou, şi formulează auspicii pentru o puternică angajare a Bisericii menită să susţină comunităţile autohtone, să promoveze între ele diferite forme de vocaţii - la preoţie, la căsătorie, la viaţa călugărească - să prezerve cultura, tradiţiile şi aspectele liturgice ale credinţei lor.

În cursul misiunii sale, cardinalul Ouellet s-a întâlnit cu Marele Consiliu al Mi’kmaq, parohii angajaţi în serviciul pastoral cu Primele Naţiuni şi un grup de episcopi ai diecezelor Atlanticului.