A nu pune nimic înaintea iubirii lui Cristos: gândul lui Benedict al XVI-lea despre parabolele mărgăritarului de preţ şi comorii ascunse în ogor

(RV - 28 iulie 2010) „Mărgăritarul de preţ” şi „comoara ascunsă într-un ogor” sunt două imagini bine cunoscute, folosite de Isus în parabole Împărăţiei. Evanghelia Liturghei de miercuri în a XVII-a săptămână a Timpului liturgic de peste an le propune pentru meditaţia credincioşilor. În timpul pontificatului său, Benedict al XVI-lea s-a referit la ele în diferite discursuri pentru a pune în lumină cât este de important a lăsa toate pentru a-l urma pe Cristos.

 
Dar iată, Evanghelia zilei de la Matei 13,44-46: În acel timp, Isus a spus mulţimilor: „Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou şi, cuprins de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi cumpără ogorul acela. Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Când găseşte un mărgăritar de mare preţ, se duce, vinde tot ce are şi-l cumpără”.

A înţelege unde stă avantajul economic într-o anumită operaţiune este o evaluare pe care omul din orice epocă a făcut-o cu mare dezinvoltură. În cunoaşterea sa deplină a naturii umane, Isus nu ezită să compare divinul cu banul pentru a trezi imaginaţia celor care îl ascultă şi aşa să le explice în ce consistă, am spune azi „afacerea” Evangheliei, care este bogăţia Împărăţiei pe care el a venit să o vestească pe pământ. „Împărăţia cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor…” sau „se mai aseamănă cu un negustor care.. găseşte un mărgăritar de mare preţ”. În ambele cazuri, cei doi care dau peste aceste bogăţii vând tot ce au pentru a le avea.

Scene clare, directe, de o înţelegere imediată. Bogăţia iubirii lui Dumnezeu este atât de exorbitantă încât constituie pentru om o „afacere” la care nu trebuie să renunţe. Şi fără îndoială ca acel negustor din parabolă, a explicat papa Benedict, s-a comportat în urmă cu 2000 de ani apostolul Paul, care a avut despre tezaurul Evangheliei o revelaţie fulgerătoare:
• Înţelesese că tot ceea ce până atunci îi apăruse ca un câştig în realitate în faţa lui Dumnezeu era o pierdere şi decisese de aceea să mizeze toată existenţa sa pe Isus Cristos: comoara ascunsă în ogor şi mărgăritarul de preţ pentru achiziţionarea cărora trebuie să investească tot restul vieţii nu erau faptele Legii, ci Isus Cristos, singurul său Domn (Audienţa generală din 18 noiembrie 2008).

Sfinţii şi Sfintele au fost negustorii care de-a lungul istoriei Bisericii s-au grăbit să-şi lase averile, sau propriile aspiraţii şi ambiţii, pentru a se da total lui Cristos. Şi astăzi cine se consacră în preoţie sau în viaţa călugărească, acela contribuie la a întruchipa pe viu acele străvechi parabole cu măsura, a notat succesorul lui Petru, care cere „toată inima”, „tot sufletul”, „toate puterile”:
• Căutaţi în orice chip să manifestaţi apartenenţa voastră la Cristos comoara ascunsă pentru care aţi lăsat totul. Însuşiţi-vă bine cunoscutul moto programatic al Sfântului Benedict: „A nu pune nimic înaintea iubirii lui Cristos” (Discurs către călugării diecezei de Roma pe 10 decembrie 2005).

O invitaţie care valorează deopotrivă şi pentru viaţa de cuplu şi cea de familie. Şi o căsătorie creştină este ca un ogor ce păzeşte o bogăţie ascunsă care alimentează raportul dintre soţi, ajutându-i să depăşească - dacă se încred în Dumnezeu - erori, oboseală, greutăţi:
• Aceasta poate să o facă numai Dumnezeu (…) pentru a apropia cuplurile, a le asculta, a le ajuta să descopere comoara ascunsă a căsătoriei, focul rămas acoperit sub cenuşă. El este cel care reînsufleţeşte şi face să ardă din nou flacăra: fără îndoială, nu ca în momentul îndrăgostirii, dar într-un mod diferit, mai intens şi mai profund: însă mereu aceeaşi flacără (Discurs către asociaţia Retrouvaille din 26 septembrie 2008).

În povestirile lui Isus există o persoană care nu are acelaşi „simţ” pentru afaceri demonstrat de omul din cazul ogorului sau al negustorului în cazul mărgăritarului de preţ. Este tânărul bogat din Evanghelie care, preferă să-şi ţină bunurile palpabile pe care le are în mână în locul celor spirituale promise de Învăţătorul. În schimb, tinerilor din oraşul italian Sulmona, în urmă cu câteva săptămâni, papa Benedict al XVI-lea:
• Pentru voi Isus Cristos valorează mult, chiar dacă este angajant a-l urma, face mai mult decât oricare alt lucru. Aţi crezut că Dumnezeu este mărgăritarul de preţ care dă valoare la tot restul; familiei, studiului, muncii, iubirii umane…şi chiar vieţii. Aţi înţeles, că Dumnezeu nu vă răpeşte nimic, dar vă dă însutit şi vă face veşnică viaţa, pentru că Dumnezeu este Iubire infinită: singura care ne satură inima (Sulmona, discurs către tinerii pe 4 iulie 2010).

Această pagină de Evanghelie, pe lângă încărcătura sa ideală, se pretează şi la o reflecţie asupra valorii bogăţiei în sine. Ne face să ne punem întrebarea: care trebuie să fie raportul nostru cu bunurile materiale? Iată, gândul lui Benedict al XVI-lea:
• Bogăţia, deşi fiind în sine un bine, nu trebuie considerată un bine absolut. Mai presus de toate nu asigură salvarea, din contra ar putea chiar să o compromită în mod serios. Înseamnă chibzuinţă şi virtute a nu-şi lega inima de bunurile acestei lumi, deoarece totul trece, totul poate sfârşi brusc. Comoara pe care trebuie să o căutăm fără răgaz pentru noi creştinii stă în „lucrurile de sus”, unde se află Cristos şezând la dreapta Tatălui (Alocuţiune la Angelus pe 5 august 2007).

Aici seriviciul audio: