Argentina: catolicii invocă un referendum împotriva legii asupra uniunilor civile
între persoane de acelaşi sex
(RV – 22 iulie 2010) Biserica Catolică din Argentina, susţinută de multe asociaţi
laice, îşi reafirmă propria poziţie în privinţa uniunilor homosexuale, după recenta
aprobare din partea Senatului a unei legi care reglementează această materie.
„L'Osservatore
Romano” relatează că unii exponenţi catolici au înaintat cererea unui referendum naţional
pentru abolirea legii. Deja pe 17 noiembrie 2009, arhiepiscopul de Buenos Aires
şi primat al Argentinei, cardinalul Jorge Mario Bergoglio a publicat un document în
care se afirmă în mod clar poziţia Bisericii. „Cuvântul Căsătorie” – a scris cardinalul
în document – se referă la calitatea legitimă de 'mamă' pe care femeia a dobândit-o
prin intermediul căsătoriei”.
Acum mai puţin de o lună Biserica s-a unit declaraţiei
episcopilor din regiunea Patagonia-Comahue în care se susţine că legea a fost într-un
fel impusă populaţiei „fără o atenţie adecvată la substratul său mai autentic şi profund”.
Documentul înfruntă şi chestiunea adopţiei minorilor de către cupluri homosexuale:
„Noi credem că nici unul nu are dreptul să adopte. Dimpotrivă: este copilul cel care
are dreptul la o familie, după cum este recunoscut de către Convenţia internaţională
cu privire la drepturile copilului”.
Legea de curând aprobată face din Argentina
cea de-a zecea ţară – şi prima din grupul statelor latinoamericane – în care uniunilor
homosexuale le sunt recunoscute aceleaşi drepturi cu cele ale căsătoriei dintre un
bărbat şi o femeie.
„În timp ce se discută aceste legi care răvăşesc conceptul
de familie – a observat arhiepiscopul de San Juan de Cuyo, mons. Alfonso Rogelio Delgado
Evers – nu se acordă atenţie altor aspecte importante ale ţării, precum sărăcia, învăţământ
pentru toţi, siguranţa şi transparenţa”.