Un Cuvânt de speranţă în mijlocul dificultăţilor timpului nostru: din reflecţiile
lui Benedict al XVI-lea la Liturghia zilei cu parabola semănătorului
(RV - 21 iulie 2010) Liturghia zilei, cu parabola semănătorului, ne propune invitaţia
să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l punem în practică. Este totodată şi
un îndemn la a păstra şi răspândi speranţa într-o lume pătrunsă de atâtea cuvinte
de rău. Benedict al XVI-lea în timpul pontificatului său a putut explica evanghelia
semănătorului în diferite ocazii.
„Din belşug şi gratuit - subliniază Papa
- Domnul aruncă sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, deşi ştiind că ea va putea cădea
pe un teren neadecvat, care nu-i va permite să se dezvolte din cauza pământului bătătorit
şi uscat, sau care îi va stinge forţa vitală sufocând-o între spini”. •
Totuşi, semănătorul nu se descurajează, pentru că ştie că o parte din această sămânţă
este menită să găsească ’teren bun’, adică inimi arzătoare şi capabile
să primească Cuvântul cu disponibilitate, pentru a-l face să se dezvolte în perseverenţă
şi răbdare şi să aducă rod îmbelşugat în beneficiul multora (Discurs despre pastorala
vocaţională din 4 iulie 2009).
Sămânţa este mică, neglijabilă, şi aşa arată
şi Cuvântul lui Dumnezeu: • Cu toate acestea, în sămânţă este
prezent viitorul deoarece sămânţa poartă în sine pâinea de mâine, viaţa de
mâine. Sămânţa apare aproape nimic, şi totuşi sămânţa este prezenţa viitorului, este
promisiunea deja prezentă astăzi. Şi aşa prin această parabolă spune: suntem în timpul
semănatului, Cuvântul lui Dumnezeu pare doar vorbă, aproape nimic. Dar aveţi curaj,
acest Cuvânt poartă în sine viaţa! Şi Aduce rod! (Întâlnirea cu clerul din Aosta
pe 25 iulie 2005).
Parabola semănătorului - explică Pontiful - ne face să înţelegem,
deci, că „trebuie să fim curajoşi, chiar dacă Cuvântul lui Dumnezeu…pare fără importanţă”
în lume. Sămânţa, asemenea bobului de grâu, aduce rod murind. Isus însuşi este sămânţa
care moare. În răstignire totul pare un faliment, dar tocmai prin această eşuare aparentă
sămânţa transformă mizeriile lumii generând adevărata viaţă: • Fără suferinţă
nimic nu se transformă…Trebuie să punem la inimă aceste dificultăţi
ale timpului nostru şi să le transformăm suferind cu Cristos şi astfel să ne transformăm
pe noi înşine. Şi în măsura în care noi înşine suntem transformaţi, putem vedea şiprezenţa Împărăţiei lui Dumnezeu şi face ca şi alţii să o vadă (Întâlnirea
cu clerul din Aosta din 25 iulie 2005).
Papa cheamă creştinii să fie mărturisitori
ai Cuvântului lui Dumnezeu într-o lume adesea dezorientată, pierdută, pe care uneori
suntem tentaţi să o condamnăm mai curând decât să o salvăm: • Dragi prieteni,
fiţi semănători de încredere şi de speranţă…aceasta poate fi ora lui Dumnezeu.
Cuvântul lui Dumnezeu poate deveni cu adevărat lumină şi forţă, izvor de speranţă,
poate trasa un drum care trece prin Isus ’calea’ şi ’poarta’:
prin Crucea sa, care este plinătate de iubire (Discurs asupra pastoralei vocaţionale
din 4 iulie 2009).