Papa la rugăciunea „Angelus” la Castel Gandolfo: şi în vacanţă, credincioşii, asemenea bunului Samaritean, să devină "aproapele" celor care au nevoie de ajutor; amintită sărbătoarea Sf. Benedict, Patronul Europei, şi „marele patron al pontificatului meu”

(RV - 11 iulie 2010) În prima sa întâlnire cu credincioşii din actuala perioadă de odihnă estivă la Castel Gandolfo pentru rugăciunea „Angelus” papa Benedict al XVI-lea a amintit parabola bunului Samaritean propusă de Liturghia duminicii ca exemplu şi model de trăire creştinească pentru a dobândi viaţa veşnică. Povestirea evanghelică oferă „criteriul de măsură”, adică „universalitatea iubirii care se îndreaptă spre cel în nevoie întâlnit ’din întâmplare’ (Cf Lc 10,31), oricine ar fi el. Parabola trebuie să ne determine să transformăm mentalitatea noastră după modul de a gândi al lui Cristos, care este logica dragostei: Dumnezeu este iubire, şi a-i da cult înseamnă a sluji fraţii cu iubire sinceră şi generoasă. Papa a amintit totodată că pe 11 iulie se sărbătoreşte Sfântul Benedict de Norcia, unul dintre patronii Europei, adăugând pe marginea textului scris că Sfântul Benedict este şi marele patron al pontificatului său.

Propunem în întregime alocuţiunea Sfântului Părinte rostită duminică în curtea interioară a reşedinţei pontificale de vară din Castel Gandolfo iar în încheiere binecuvântarea apostolică invocată imediat după recitarea rugăciunii „Angelus-Îngerul Domnului”:
• Iubiţi fraţi şi surori, de câteva zile am lăsat Roma pentru sejurul estiv de la Castel Gandolfo. Mulţumesc lui Dumnezeu care îmi oferă această posibilitate de odihnă. Iubiţilor locuitori ai acestui frumos orăşel, unde revin mereu bucuros, le adresez salutul meu cordial. Evanghelia acestei duminici se deschide cu întrebarea pe care un învăţător al Legii i-a pus-o lui Isus: „Învăţătorule ce trebuie să fac, ca să dobândesc viaţa veşnică?” (Lc 10,25). Ştiindu-l expert în Sfintele Scripturi, Domnul îl invită pe acel om să dea el însuşi răspunsul, pe care într-adevăr el îl formulează perfect, citând cele două porunci principale: a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, din toată puterea şi din tot cugetul, şi a-l iubi pe aproapele ca pe sine însuşi. Atunci învăţătorul Legii, vrând oarecum să se justifice, l-a întrebat: „Şi cine este aproapele meu” (Lc 10,29). De data aceasta, Isus îi răspunde cu renumita parabolă a „bunului Samaritean” (Cf Lc 10,30-37), pentru a arăta că e îndatorirea noastră să devenim „aproapele” oricui are nevoie de ajutor.

Samariteanul, de fapt, ia asupra sa condiţia unui necunoscut pe care tâlharii l-au lăsat aproape mort de-a lungul drumului; în timp ce un preot şi un levit trecuseră mai departe, gândindu-se poate că în contact cu sângele, în baza unui precept, s-ar fi contaminat.
• Parabola, de aceea, trebuie să ne inducă să transformăm mentalitatea noastră după modul de a gândi al lui Cristos, care este logica dragostei: Dumnezeu este iubire, şi a-i da cult înseamnă a sluji fraţii cu iubire sinceră şi generoasă.

Această povestire evanghelică oferă „criteriul de măsură”, adică „universalitatea iubirii care se îndreaptă spre cel în nevoie întâlnit ’din întâmplare’ (Cf Lc 10,31), oricine ar fi el” (Enciclica Deus caritas est, 25).
• Alături de această regulă universală, există şi o cerinţă specific bisericească: şi anume, ca în „Biserică, întrucât familie a lui Dumnezeu, nici un membru să nu sufere din cauza lipsei celor necesare” (ibid.). Programul creştinului, deprins din învăţătura lui Isus, este „o inimă care vede” unde este nevoie de iubire, şi acţionează în mod consecvent (Cf ivi,31).

Dragi prieteni, doresc şi să amintesc că astăzi Biserica celebrează comemorarea Sfântului Benedict de Norcia, Sfântul Benedict marele patron al pontificatului meu, părinte şi legiuitor al monahismului occidental. El, cum povesteşte Sfântul Grigore cel Mare, „a fost un om de viaţă sfântă…prin nume şi prin har (Dialogi, II, 1: Bibliotheca Gregorii Magni IV, Roma 200, p. 136). A scris o Regulă pentru monahi…oglindă a unui magisteriu întrupat în persoana sa: într-adevăr sfântul nu a putut în modul cel mai absolut să înveţe diferit de cum trăia” (Ivi, II,XXXVI: cit., p.208).

Papa Paul al VI-lea l-a proclamat pe Sfântul Benedict Patron al Europei pe 24 octombrie 1964, recunoscându-i opera minunată desfăşurată pentru formarea civilizaţiei europene.
• Să-i încredinţăm Fecioarei Maria drumul nostru de credinţă şi, în special, acest timp de vacanţă, pentru ca inimile noastre să nu piardă niciodată din vedere Cuvântul lui Dumnezeu şi pe fraţii în dificultate.

Au urmat saluturile în diferite limbi. În franceză a spus că „fără iubire şi îndurare, practica noastră creştină nu aduce rod”. „Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nu este o teorie abstractă - a spus vorbind în germană - ci un aport concret: „Fă aşa: şi vei dobândi viaţa” (Lc 10,28), spune Isus în Evanghelia duminicii.

Salutând pelerinii slovaci ai parohiei Divina Milostivire din Košice, Benedict al XVI-lea a îndemnat la folosirea judicioasă a timpul de vacanţă sau concedii, perioadă de odihnă şi pentru refacerea forţelor trupului şi ale spiritului. În polonă, Pontiful a amintit că pe 11 iulie liturgia îl comemorează pe Sfântul Benedict, unul dintre patronii Europei. Motoul său „ora et labora” este un răspuns adecvat la întrebarea pe care am auzit-o la Liturghia acestei duminici: „Învăţătorule ce trebuie să fac ca să dobândesc viaţa veşnică?” (Lc 10,25). Munca şi rugăciunea noastră să ne conducă la o întâlnire în bucurie cu Dumnezeu, care va fi răsplata noastră în veşnicie: a fost urarea papei Benedict.

Primiţi, stimaţi ascultători şi binecuvântarea apostolică invocată de Sfântul Părinte la întâlnirea duminicală de la Castel Gandolfo, prima din acest sezon estiv, pentru recitarea rugăciunii Îngerul Domnului, binecuvântare ce ajunge astfel la toţi ascultătorii noştri.

Aici serviciul audio: