Thomas Morus şi primatul conştiinţei: 475 de ani de la moartea Lordului Cancelar care
s-a opus lui Henric al VIII-lea
(RV – 8 iulie 2010) Pe 6 iulie 1535, după circa trei luni de închisoare, Thomas Morus
a fost executat după condamnarea la moarte dispusă de Henric al VIII-lea. Acuza a
fost de trădare faţă de suveran din partea celui care timp de mai mulţi ani a fost
pentru rege un preţuit consilier.
În realitate, ceea ce l-a condus pe Thomas
Morus pe eşafod a fost coerenţa sa cu valorile creştine, concretizată în refuzul de
a aproba divorţul lui Henric al VIII-lea de soţia sa Ecaterina de Aragon şi căsătoria
cu Ana Boleyn, act care l-a condus pe regele englez la ruperea de Biserica Romei.
„Dacă
ai şti, Margaret, câte şi câte nopţi albe am petrecut (…) trecând în revistă toate
pericolele cu care m-aş fi putut înfrunta (…) Şi în timp ce mă gândeam, copila mea,
îmi simţeam sufletul apăsat de spaime. Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că, în ciuda
tuturor acestora, nu m-am gândit vreodată să renunţ la hotărârea mea, chiar dacă ar
fi trebuit să mi se întâmple cel mai mare rău pe care mi-l înfăţişa frica din mine”. Aceste
rânduri reflectă un Thomas Morus lucid, în ciuda spaimelor care-l chinuie. Scrise
în închisoare şi adresate fiicei sale Margaret, rândurile citate reprezintă reflecţia
acestui sfânt asupra propriului destin care nu promite nimic bun din partea regelui,
cel care i-a fost un timp prieten. Din contra, în aceste rânduri salvarea apare ca
o utopie imposibilă pentru acea „cetate regală” despre care a scris şi a meditat atât
de mult. O schimbare a cursului vieţii la care nu s-ar fi putut gândi mai înainte
Thomas Morus, cel care a trecut de la poziţia de „Lord Cancelar” la cea de „trădător”,
într-o Londră care asistă la dublul divorţ al suveranului său: de soţia care nu-i
dă un moştenitor de parte bărbătească şi de Papa de la Roma care nu a recunoscut acel
divorţ.
Şi totuşi, în penumbra sumbrului Turn al Londrei, Thomas Morus rămâne
acel creştin care a fost mereu. El, care l-a făcut pe Henric al VIII-lea să obţină
titlul de „apărător al credinţei” împotriva lui Luter şi a valului tot mai crescut
al protestantismului, a fost totodată şi cel care şi-a dat demisia – pe 16 mai 1532
– din funcţia de „Lord Cancelar”, când regele Henric al VIII-lea a hotărât să se auto-numească
cap al Bisericii din Anglia după ce nu a reuşit să obţină de la Papa Clement al VII-lea
anularea căsătoriei.
În realitate, Thomas Morus a rămas mereu fidel afecţiunii
purtate regelui, a afirmat într-o recentă conferinţă, la Roma, arhiepiscopul Jean-Louis
Bruguès, secretar al Congregaţiei pentru Educaţie Catolică. Apoi, într-o zi această
fidelitate s-a aflat în opoziţie cu o fidelitate pe care Morus o considera ca fiind
superioară, şi anume fidelitatea faţă de propria conştiinţă, a subliniat secretarul
departamentului vatican pentru educaţie catolică. Cuvântul „conştiinţă” apare
de 17 ori în ultima sa scriere cu valoare de testament. Pentru un creştin, conştiinţa
nu este doar acel loc intim unde omul discută cu el însuşi înainte de a lua o decizie
morală. Aceasta este înălţarea fiinţei care permite omului să reflecte cu conştiinţa
care-i aparţine lui Dumnezeu.
Acum, după 475 de ani de la acel 6 iulie, când
coerenţa lui Thomas Morus a fost întreruptă de o lovitură de secure, „riscul nu este
minor”, reflectă mons. Bruguès.
„În societăţile secularizate – a subliniat
– unde ipoteza unei oricărei transcendenţe este exclusă din alegerile colective, există
marele pericol de a se lăsa să se creadă din nou că nu există nimic deasupra legilor
cetăţii. Aceasta a fost întotdeauna pretenţia Statului de a supune autorităţile morale,
sau de a le face să tacă, pentru a-şi atribui sieşi autoritatea morală absolută”.
Şi
a continuat amintind că sociologul Max Weber afirma că „atunci când se află în opoziţie
etica convingerii (personale) trebuie întotdeauna să se închine în faţa eticii responsabilităţii
(a incidenţei colective). Creştinismul crede contrariul: demnitatea omului îi impune
să-şi urmeze conştiinţa până la sfârşit”. Pentru Tomas Morus – a încheiat mons.
Bruguès – există în fiecare din noi conştiinţa, un organ minunat care ne face superiori
legilor politice şi care face din noi fiinţe libere”.
Vă reamintim că Sfântul
Thomas Morus, martir care a tradus politica în slujire şi în cale a sfinţeniei, a
trăit în Anglia între 1469 şi 1535.