Papa la Castel Gandolfo. Prima zi din perioada odihnei de vară: recreare fizică şi contemplare spirituală

(RV - 7 iulie 2010) Papa se află la reşedinţa pontificală de vară din localitatea Castel Gandolfo. S-a transferat miercuri după amiază 7 iulie şi va petrece următoarele săptămâni ale lunii dedicându-se odihnei, rugăciunii şi studiului, departe de ocupaţiile oficiale cu excepţia întâlnirilor duminicale pentru rugăciunea „Angelus-Îngerul Domnului”. Perioada de odihnă estivă, paranteză privilegiată nu doar ca schimbare de ritm în ostenelile zilnice, dar şi ca moment de introspecţie spirituală a fost evocat de mai multe ori de Benedict la XVI-lea în aceşti ani.

• Alessandro De Carolis de la redacţia noastră centrală aminteşte câteva din cuvintele Pontifului dedicate acestui subiect. Începe filozofând practic ca omul de rând:
• Scoate din priză, aruncă orologiul, uită colegii şi eventual chiar rudele. Şi mai presus de toate distrează-te, deoarece despre ziua de mâine există o singură certitudine şi anume că după una sau două săptămâni, rutina muncii şi a familiei va începe din nou inexorabil. Dincolo de sensibilităţile personale, pentru oricine noţiunea de vacanţă, de concediu este cu toată evidenţa un proces de despuiere. Când pentru o persoană vine aşteptatul moment în care întrerupe succesiunea de responsabilităţi zilnice, atunci se impune în mod prepotent voinţa de se despovăra de tot ceea ce o ţine legată de acele responsabilităţi. Nu mai vrea să ştie de locurile, de mijloacele, de persoanele din viaţa ordinară, pentru a crea un spaţiu, un vid de umplut cu ceea ce place, relaxează, distrează. În această umană şi legitimă dorinţă de evadare temporară, creştinul - aminteşte Papa - este chemat să umple acest spaţiu nu numai cu recrearea trupului dar chiar, şi mai ales cu odihna spiritului.

Acel gol, - vacuum ar spune latinii, de unde cuvântul „vacanţă” - trebuie să devină, a amintit de mai multe ori Benedict al XVI-lea, un „vacare Deo”, adică a crea un gol înlăuntrul nostru pentru a-l umple cu Dumnezeu:
• Orice bun creştin ştie că vacanţele sunt un timp potrivit pentru destinderea fizică şi pentru a nutri spiritul prin spaţii mai ample de rugăciune şi de meditaţie, pentru a creşte în relaţia personală cu Cristos şi a se conforma tot mai mult învăţăturilor sale (15 iulie 2007).

„Nu-l uitaţi pe Dumnezeu în timpul vacanţelor, al concediilor”, repeta Benedict al XVI-lea la ultima întâlnire pentru rugăciunea „Angelus” din iulie 2009. Face să-ţi croieşti un spaţiu, insista atunci, pentru o reflecţie care să pătrundă la un nivel mai profund al clasicii inerţii mintale preferate de omul mediu aflat în vacanţă, pentru a descoperi că în felul acesta sufletul se odihneşte:
• Dispunând de mai mult timp liber omul se poate dedica cu mai mare răgaz şi în voie convorbirii cu Dumnezeu, meditării Sfintei Scripturi şi citirii vreunei cărţi formative folositoare. Cine face experienţa acestei odihne a spiritului, ştie cât este de utilă pentru a nu reduce vacanţa sau concediul la simplă petrecere şi distracţie (13 august 2006).

Că muntele cu tăcerile sale adânci, ce vin din păduri sau din stânci, induce şi ajută mai mult decât alte privelişti naturale în acest proces de despuiere a spiritului, Papa a mărturisit-o mereu, retrăgându-se adesea în timpul verii în localităţi alpine sau dolomitice. În 2005, în timpul primului său sejur la Les Combes, în regiunea italiană Valle d’Aosta, a găsit cuvinte inspirate pentru a descrie cum „în contact cu natura persoana - a spus - îşi regăseşte dimensiunea justă”, devenind capabilă de Dumnezeu” deoarece lăuntric deschisă spre Infinit.
• Mânată de întrebarea de sens care îi arde în inimă, percepe în lume amprenta constantă a bunătăţii şi providenţei divine şi aproape firesc se deschide la preamărire şi rugăciune, văzând realmente reflexul frumuseţii şi bunătăţii Creatorului (17 iulie 2005).

Şi apoi raporturile umane. Pentru un număr tot mai mare de persoane, vacanţa sau concediul e sinonim cu aventură, înţeleasă ca fugă, uneori solitară şi chiar „separată”, de legăturile uzuale şi istovitoare în căutarea, de multe ori, „un pic răpitor”, de contacte intrigante, care să aprindă inima cu puţin foc, înainte de a se întoarce la cenuşa dintotdeauna. Pentru un creştin este total contrar, afirmă papa Benedict:
• Vacanţele constituie (…) o oportunitate preţioasă pentru a sta mai îndelung cu cei din familie, pentru a revedea rude şi prieteni, într-un cuvânt pentru a acorda mai mult spaţiu acelor contacte umane pe care ritmul ocupaţiilor de fiecare zi ne împiedică să le cultivăm.

Şi între atâţia, observa Papa, care ne sunt vecini şi cu care putem face vacanţă căutăm să avem un gând pentru cine nu-şi creează o singurătate a sa de umplut cu oricine ar întâlni, dar care din păcate este ţintuit la solitudine, chiar fără voia sa, de boală sau de simplul fapt că e vârstnic şi caută un chip şi un zâmbet pentru a avea şi el clipa sa de vacanţă. Sau, mai departe, pentru cine nu-şi poate permite nici măcar să se gândească la ceva asemenea vacanţei, unei relaxări, unui divertisment:
• Dar sunt şi mulţi care, din diferite raţiuni, nu vor putea să se bucure de vacanţă. Să ajungă la voi, dragi fraţi şi surori, salutul mei plin de afecţiune cu urarea ca să nu vă lipsească solidaritatea şi apropierea persoanelor dragi (1 iulie 2009).

Aici serviciul audio: