2010-07-04 19:36:24

Duminică: Buletinul nostru de ştiri


(RV - 4 iulie 2010) Principalele ştiri ale emisiunii şi alte informaţii:
- Papa în vizită pastorală la Sulmona. Vestirea Evangheliei şi în timp de persecuţie şi detaşarea de lucruri. În aceasta, Benedict al XVI-lea aflat duminică în vizită pastorală la Sulmona a indicat ereditatea spirituală a lui Celestin al V-lea de la naşterea căruia se împlinesc 800 de ani. Eremit, ajuns Papa în secolul al XIII-lea, a renunţat după cinci luni Pontificat întorcându-se la viaţa de pustnic.

- "Iubiţi comunităţile creştine din care faceţi parte, nu vă fie teamă să vă angajaţi în a trăi împreună experienţa credinţei! Iubiţi Biserica: v-a dat credinţa, v-a ajutat să-l cunoaşteţi pe Cristos!" – este îndemnul adresat de Benedict al XVI-lea tinerilor din Sulmona, în a doua parte a vizitei pastorale în dieceza din regiunea italiană Abruzzo, duminică după amiază. Înainte de întâlnirea cu tinerii, Sfântul Părinte s-a întreţinut cu un grup de deţinuţi de la penitenciarul de maximă siguranţă. Seara, în jurul orei 18.00, întoarcerea la Roma.

- România, în continuare sub ape. Hidrologii au instituit duminică după amiază Cod roşu de inundaţii pe râurile Prut şi Siret la revărsare în Dunăre, în intervalul 4 iulie, ora 16.00 - 5 iulie, ora 16.00. De asemenea, sub Cod portocaliu se află şi râul Olt pe teritoriul judeţului Braşov. Cantităţi mai mari de precipitaţii vor cădea, până pe data de 6 iulie, în nordul Moldovei, iar după această dată, până pe 13 iulie, afectate de ploi vor fi judeţele din sud-estul Ţării. România a cerut şi acceptat ofertele de asistenţă din partea Belgiei şi Austriei prin Mecanismul UE de Protecţie Civilă.

- Continuă gesturile de solidaritate spirituală şi materială în Bisericile din România. Duminică, 4 iulie, prima parte a colectei pentru sinistraţi, în dieceza romano-catolică de Iaşi, instituită de episcopul Petru Gherghel la iniţiativa Conferinţei Episcopilor din România şi a Confederaţiei Caritas România. Continuă în acelaşi timp şi "campania de rugăciuni de iertare, ajutor şi ocrotire, în toată luna iulie, pentru ca cei năpăstuiţi să simtă şi mai mult milostivirea lui Dumnezeu, ştiind că nu sunt singuri şi nici uitaţi, şi că astfel se va confirma că apa trece, Dumnezeu rămâne".

- Turcia. Părintele Antuan Ilgit este primul preot iezuit turc din istorie. A fost hirotonit preot pe 26 iunie la Roma. Duminică 4 iulie a oficiat Sfânta Liturghie în capela Sfânta Tereza a Pruncului Isus din Ankara pomenindu-l pe mons. Luigi Padovese, vicar apostolic de Anatolia, ucis în urmă cu o lună.

- Ţara Sfântă. În vederea Adunării Speciale a Sinodului episcopilor pentru Orientul Mijlociu care se va ţine în Vatican de la 10 la 24 octombrie, apare cartea „Scurtă istorie a Bisericilor Catolice Orientale” care deschide colecţia „Ekklesia” a editurii Ţara Sfântă. Volumul acordă atenţi realităţii multiforme a Bisericii catolice din Orientul Mijlociu compusă din diferite denumiri catolice: maroniţi, greco-melkiţi, copţi, etiopieni, armeni, caldei, sirieni, siro-malabarezi şi siro-malankaresi.
 
- China. În ziua în care s-a sărbătorit solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, pe 29 iunie, în China au fost hirotoniţi 5 noi preoţi. Slujba hirotonirii a avut loc în catedrala diecezei de Yi Chang, provincia He bei şi a fost oficiată de episcopul diecezei consacrat cu aprobarea Sfântului Scaun: mons. Lu Shou Wang.
 
- São Tomé. Biserica şi lupta împotriva sărăciei: schimb de experienţe”: aceasta este tema întâlnirii reprezentanţilor Conferinţelor episcopale ale ţărilor de limbă portugheză deschis vineri 2 iulie la São Tomé şi care se încheie vineri 9 iulie. Este a noua din întâlnirile, care se desfăşoară o dată la doi ani şi de fiecare dată într-o altă ţară, a reprezentanţilor catolici ai ţărilor lusifone. Este vorba de ţările: Angola, Brazilia, Capul Verde, Guineea Bissau, Macao, Mozambic, Portugalia, São Tomé şi Principe şi Timorul de Est.

- Roma. Un Congres asupra creştinismului „motor al modernităţi”. Fundaţia Konrad Adenauer promovează marţi 6 iulie la Roma la sediul Institutului Luigi Sturzo un Congres pe tema „Criştinismul ca motor al modernităţii”, „forţă propulsoare a progresului, civilizaţiei şi modernizării Europei şi a lumii”.

- Italia. Arhidieceza de Arezzo a răspuns la apelul patriarhului latin de Ierusalim privind construcţia de case pentru creştinii din Ţara Sfântă rămaşi fără casă; programul a fost lansat graţie colectei din timpul Postului Mare.

- Indonezia. Nu încetează persecuţiile anticreştine din cea mai populată ţară islamică. Sâmbătă, la Bekasi, un creştin a primit o ameninţare publică cu moartea din partea unui grup de islamici radicali, dar surse locale asigură că gestul se încadrează într-o vastă campanie anticreştină în plină desfăşurare în jurul capitalei Jakarta.

- Madagascar. Radio Don Bosco, unul din primele emiţătoare din capitala malgaşă, a sărbătorit la 27 iunie primii săi 14 ani. În curând, se va lansa şi proiectul unei televiziuni.

- Din actualitatea internaţională. Polonia: duminică, balotaj pentru alegeri prezidenţiale; din primele date, o creştere uşoară a prezenţei la urne. Liban: a murit duminică ayatolahul Fadlallah, inspiratorul partidului şiit filo-iranian Hezbollah. Irak: vizită surpriză a vicepreşedintelui american Joe Biden, în vederea formării noului executiv.
 
- Luni 5 iulie, în calendarul liturgic bizantin român Sfânta Marta, mama Sfântului Simeon Taumaturgul, cuvioasă, anul 561; Sfântul Atanasie Atonitul, cuvios, anul 1003 şi Sfântul Lampadie Taumaturgul, cuvios, secolul 10; în calendarul roman sau latin Sfântul Anton Maria Zaharia, mai întâi medic apoi preot întemeiază „Congregaţia Clericilor Regulari ai Sfântului Paul”, numiţi şi Barnabiţi de la Biserica Sfântul Barnaba din oraşul Milano: anii vieţii 1502-1539.








All the contents on this site are copyrighted ©.