2010-06-28 20:19:27

Episcopul de Iaşi: aniversar sărbătorit în adoraţie înaintea Preasfântului Sacrament


(RV - 28 iunie 2010) Preasfinţitul Petru Gherghel, aflat la conducerea diecezei de Iaşi de peste 32 de ani dintre care 20 cu plinătatea preoţiei în demnitatea de Epicop, a împlinit luni, 28 iunie 70 de ani. A doua zi, 29 iunie, solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, reprezintă sărbătoarea numelui şi aniversarea zilei sfinţirii întru Preoţie în urmă cu 45 de ani. Cu ocazia acestor evenimente, ne alăturăm felicitărilor şi rugăciunilor preoţilor şi credincioşilor diecezei de Iaşi, şi nu numai, pentru a-i spune unui fidel ascultător al Postului de Radio Vatican: La mulţi şi binecuvântaţi ani! Fie ca Domnul să-i binecuvânteze paşii! Luni, 28 iunie, începând cu ora 12.00, în catedrala "Adormirea Maicii Domnului" a avut loc o oră de adoraţie, la care au participat ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, PS Anton Coşa, episcop de Chişinău, PS Aurel Percă şi peste o sută de preoţi. În cadrul adoraţiei, Preasfinţitul Petru Gherghel a mulţumit lui Dumnezeu pentru cei 70 de ani de viaţă şi a cerut de la Dumnezeu har şi binecuvântare pentru a-şi împlini misiunea în continuare.

Aici serviciul audio încadrat între "Adoramus Te" şi "Te Deum laudamus": RealAudioMP3








All the contents on this site are copyrighted ©.