În Liban, proclamat Fericit Estephan Nehmé, simplu călugăr din Ordinul Libanez Maronit

(RV - 27 iunie 2010) S-a ţinut duminică dimineaţă la Kfifan în Liban, Liturghia de beatificare a lui Estephan Nehmé, simplu călugăr din Ordinul Libanez Maronit, anii 1889-1938. Liturghia euharistică cu ritul proclamării de fericit a fost oficiată de arhiepiscopul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi reprezentat al Sfântului Părinte.

“Ştefan Nehmé, în starea civilă Youssef, Iosif - prelatul în mesajul pentru beatificarea călugărului libanez - prin munca şi rugăciunea sa a dat mereu şi pretutindeni în viaţa sa o mărturie exemplară de angajare ascetică şi de fidelitate faţă de vocaţie”.

Arhiepiscopul Amato subliniază că Libanul, „Muntele Alb pe care Moise dorea să-l vadă” (Dt 3,25), este pământul natal al Fericitului Ştefan Nehmé, om drept care s-a ridicat sus, în cerul sfinţeniei, ca maiestoşii „sfinţi cedri” ai ţării. Dar Libanul este şi „un fel de Ţară Sfântă”. Isus Cristos - aminteşte arhiepiscopul Amato - a călcat pe solul libanez, în părţile Tirului şi Sidonului, „când a eliberat o tânără chinuită de un diavol”. Pământul libanez este apoi un microcosmos creştin de „extraordinară importanţă istorică şi religioasă”: peisajul este presărat cu sanctuare, biserici, capele şi mănăstiri” iar evlavia mariană, mai ales prin recitarea Sfântului Rozariu, „a plăsmuit de-a lungul secolelor sufletul creştin” al Libanului.

Amintind figura extraordinară a fratelui Estephan Nehmé, arhiepiscopul Angelo Amato a subliniat că monahul maronit „lucra mult, dar se ruga şi mai mult şi medita îndelung. Era un înger cu chip uman”. Faima hărniciei şi virtuţilor sale era atât de mare încât superiorii mănăstirii cereau mereu să-l aibă pe fratele Ştefan în comunitatea lor, pentru pilda sa bună în rugăciune, în muncă şi în înţelegere”. Caritatea sa se extindea şi în afara conventului. În timpul Primului Război Mondial, când foametea bântuia cea mai mare parte a familiilor, fratele Ştefan împărţea mâncarea celor nevoiaşi. „Curăţia inimii” şi rugăciunea neîntreruptă, mărturisită de recitarea continuă a Sfântului Rozariu sunt cei doi pilaştri al desăvârşirii creştine a noului Fericit. „Viaţa sa pământească - a spus mons. Amată - se deschidea continuu spre veşnicia lui Dumnezeu, cu accente de contemplaţie fericită a Ierusalimului ceresc”.
 
Aici serviciul audio: