Chemarea lui Cristos în alocuţiunea Papei la rugăciunea „Angelus”: libertatea şi iubirea coincid, logica egoismului conduce la rivalităţi şi conflicte; gratitudine pentru Obolul Sf. Petru

(RV - 27 iunie 2010) „Libertatea şi iubirea coincid. Dimpotrivă, a se supune propriului egoism conduce la rivalităţi şi conflicte”. A afirmat papa Benedict al XVI-lea în alocuţiunea duminicală dedicată chemării lui Cristos şi exigenţelor ei, rostită înainte de recitarea rugăciunii „Angelus-Îngerul Domnului” împreună cu mii de credincioşi, romani şi pelerini reuniţi la amiază în Piaţa San Pietro.
 
Urmarea lui Cristos: este vorba de acea radicalitate care este datorată Iubirii lui Dumnezeu, la care Isus însuşi s-a supus cel dintâi. Cine renunţă la tot, până şi la sine însuşi, pentru a-l urma pe Isus, intră într-o nouă dimensiune a libertăţii care, pentru apostolul Paul, înseamnă „a umbla potrivit Duhului”. Este una din cele mai frumoase experienţe ale Bisericii: a atinge cu mâna lucrarea Domnului în persoane, a simţi că Dumnezeu este real, mare şi puternic încât umple inima omului, o persoană vie care ne este aproape, care ne iubeşte.

Referindu-se la luna iunie dedicată cinstirii Inimii Preasfinte a lui Isus, Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii să contemple Sfânta Inimă a lui Cristos şi să se alimenteze astfel din însuşi izvorul Iubirii lui Dumnezeu încât să poată spune: Tu eşti, Doamne, singurul meu bine!

În final, Papa a amintit proclamarea unui Fericit duminică în Liban şi a manifestat profundă gratitudine pentru cei care contribuie cu rugăciunea şi cu oferte la Obolul Sfântului Petru în Ziua Carităţii Papei celebrată duminică în multe ţări.

Dar, ca de obicei în ultima vreme, să ascultăm în întregime alocuţiunea duminicală a papei Benedict:
• Iubiţi fraţi şi surori, lecturile biblice ale Sfintei Liturghii din această duminică îmi dau prilejul de a relua tema chemării lui Cristos şi cerinţelor ei, temă asupra căreia m-am oprit şi în urmă cu o săptămână, cu ocazia hirotonirilor noilor preoţi ai diecezei de Roma.

Într-adevăr, cine are norocul să cunoască un tânăr sau o tânără care lasă familia de origine, studiile sau locul de muncă pentru a se consacra lui Dumnezeu, ştie bine despre ce este vorba, deoarece are în faţă un exemplu viu de răspuns radical la vocaţia divină.
• Aceasta este una dintre experienţele cele mai frumoase care se trăiesc în Biserică: a vedea, a atinge cu mâna lucrarea Domnului în viaţa persoanelor; a experimenta că Dumnezeu nu este o entitate abstractă, dar o Realitate atât de mare şi puternică încât umple în mod supraabundent inima omului, o Persoană vie şi apropiată, care ne iubeşte şi cere să fie iubită.

Evanghelistul Luca ni-l prezintă pe Isus care, în timp ce merge pe drum, îndreptat spre Ierusalim, întâlneşte câţiva oameni, probabil tineri, care promit că-l vor urma oriunde s-ar duce Cu aceştia el se arată foarte exigent, avertizându-i că „Fiul omului - adică el, Mesia - nu are unde să-şi plece capul”, adică nu are o locuinţă proprie stabilă, şi că cine alege să lucreze cu el în câmpul lui Dumnezeu nu mai poate să se întoarcă înapoi (Cf Lc 9,57-58.61-62).

Altuia în schimb Cristos însuşi în zice: „Urmează-mă”, cerându-i o rupere totală a legăturilor familiale (Cf Lc 9,59-60). Aceste exigenţe pot să apară prea dure, dar în realitate ele exprimă noutatea şi prioritatea absolută a Împărăţiei lui Dumnezeu care se face prezent în însăşi Persoana lui Isus Cristos.
În ultima analiză,
• Este vorba despre acea radicalitate care este datorată Iubirii lui Dumnezeu la care Isus însuşi se supune cel dintâi. Cine renunţă la toate, până chiar la sine însuşi, pentru a-l urma pe Isus, intră într-o nouă dimensiune a libertăţii, pe care Sfântul Paul o defineşte „a umbla potrivit Duhului” (Cf Gal 5,16). „Cristos ne-a eliberat, ca să rămânem cu adevărat liberi!” - scrie Apostolul - şi arată că această nouă formă de libertate dobândită nouă de Cristos consistă în „a sluji unii altora” (Gal 5,1.13). Libertate şi iubire coincid! Din contra, a se supune propriului egoism conduce la rivalităţi şi conflicte.

Dragi prieteni, se apropie de acum de sfârşit luna iunie, caracterizată de devoţiunea la Sfânta Inimă a lui Cristos. Tocmai în sărbătoarea Sfintei Inimi am reînnoit cu preoţii din întreaga lume angajamentul nostru de sfinţenie.

Astăzi doresc să vă invit pe toţi să contemplaţi misterul Inimii divino-umane a lui Isus Domnul, pentru a lua din însuşi izvorul Iubirii lui Dumnezeu.
• Cine îşi fixează privirea asupra acelei Inimi străpunse şi mereu deschise din iubire faţă de noi, trăieşte adevărul aceste invocaţii: „Tu eşti, Doamne, singurul meu bine” (Psalmul responsorial), şi este gata să lase totul pentru a-l urma pe Domnul. O, Marie, care ai corespuns fără rezerve la chemarea divină, roagă-te pentru noi!

După recitarea rugăciunii „Angelus - Îngerul Domnului” şi înainte de saluturile particulare în diferite limbi papa Benedict al XVI-lea s-a referit la proclamarea unui nou Fericit al Bisericii în Liban şi la Obolul Sfântului Petru pentru caritatea Papei.

Dimineaţa aceasta, în Liban, a fost proclamat Fericit Estéphan Nehmé, în starea civilă Youssef, Iosif, simplu călugăr din Ordinul Libanez Maronit, care a trăit în Liban între secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului XX.
• Mă bucur din inimă împreună cu fraţii şi surorile libanezi şi îi încredinţez cu mare afecţiune ocrotirii noului Fericit.
 
Apoi referinţa la Obolul Sfântului Petru.
În această duminică care precede solemnitatea Sfinţilor Petru şi Paul, are loc în Italia şi în alte ţări Ziua Carităţii Papei.
• Exprim gratitudinea mea profundă celor care, cu rugăciunea şi ofertele lor susţin acţiunea apostolică şi caritativă a Succesorului lui Petru în favoarea Bisericii universale şi a atâtor fraţi de aproape şi de departe.

Primiţi acum, stimaţi ascultători, şi binecuvântarea apostolică invocată de papa Benedict al XVI-lea la rugăciunea Îngerul Domnul recitată cu credincioşii, romani şi pelerini, reuniţi la amiază în Piaţa Sfântul Petru în ultima duminică din iunie 2010.

Aici serviciul audio: