Paşi înainte în relaţiile dintre Sfântul Scaun şi Vietnam: Papa va numi un reprezentant
al său nerezident în ţara asiatică
(RV - 26 iunie 2010) Papa va proceda în viitorul apropiat la numirea unui
reprezentant al său nerezident în Vitenam. Acesta este pasul semnificativ înainte
în raporturile diplomatice dintre Sfântul Scaun şi ţara asiatică înregistrat
în cursul celei de-a doua întâlniri a grupului de lucru comun în care au fost angajaţi
delegaţi ai celor două State în zilele de 23 şi 24 iunie
în Vatican.
Apreciatele „evoluţii pozitive” urmate după
prima întâlnire a Grupului Comun de Lucru, care a avut loc la Hanoi în februarie 2009,
şi „în special întâlnirea dintre papa Benedict al XVI-lea şi preşedintele Vietnamului
Nguyen Minh Triet în decembrie 2009” au dus la un important pas înainte în relaţiile
bilaterale dintre Sfântul Scaun şi Vietnam. în scopul de a le aprofunda, şi dar şi
pentru a aprofunda „legăturile dintre Sfântul Scaun şi Biserica Catolică locală, a
fost convenită ca prim pas - se citeşte în nota oficială - numirea de către Papa a
unui Reprezentant nerezident al Sfântului Scaun pe lângă Vietnam”.
În cele
două zile de lucru în Vatican, se afirmă în darea de seamă oficială, delegaţia vietnameză
a amintit „liniile constante” ale politicii de „respectare a libertăţii de religie
şi de crez precum şi măsurile legale de garanţie a aplicării ei”, urmărite de ţara
asiatică, care numără circa 6 milioane de catolici, un procentaj care raportat la
totalul populaţiei este al doilea doar după Filipine în toată Asia.
„Delegaţia
Sfântului Scaun - continuă comunicatul - a luat notă de această explicaţie şi a cerut
ca să fie asigurate condiţii ulterioare care să permită Bisericii să participe cu
mai mare eficienţă la dezvoltarea ţării, în special în domeniul spiritual, educativ,
sanitar, social şi caritativ. Delegaţia Sfântul Scaun a amintit apoi că Biserica în
învăţăturile sale invită credincioşii să fie buni cetăţeni şi de aceea să se angajeze
pentru binele comun al populaţiei”.
„Rezultate încurajatoare” au fost constatate
de ambele părţi „în diferite arii ale vieţii catolice în Vietnam, în special cu referinţă
la Anul Jubiliar”, care în ţara asiatică se celebrează în 2010, atât cei 350 de ani
de la crearea celor două dieceze din Nordul şi Sudul Vietnamului,cât şi cei 50 de
ani de la instituirea ierarhiei catolice locale.
S-a acordat importanţă şi
discursului lui Benedict al XVI-lea ţinut cu ocazia ultimei vizite ad Limina a episcopilor
catolici vietnamezi şi Mesajului adresat de Papa Bisericii Catolice din Vietnam cu
ocazia Anului Jubiliar. Convingerea comună, se citeşte în notă, este că „aceste învăţături
ale Sfântului Părinte vor servi ca orientare pentru Biserica Catolică în Vietnam în
următorii ani”. La terminarea lucrărilor, cele două delegaţii au decis să se întâlnească
pentru a treia oară, la o dată ce rămâne de stabilit. Cu ocazia întâlnirii, încheie
comunicatul, delegaţia Vietnamului a făcut o vizită de curtoazie arhiepiscopului Dominique
Mamberti, secretar pentru Relaţiile Sfântului Scaun cu Statele, prefectului Congregaţiei
pentru Evanghelizarea Popoarelor şi Vicariatului diecezei de Roma. Delegaţia, se mai
arată în notă, a făcut şi o vizită la Spitalul de Pediatrie „Bambin Gesù” din Roma,
aparţinând Sfântului Scaun.