2010-06-19 14:53:05

Condoleanţele lui Benedict al XVI-lea pentru victimele ploilor şi inundaţiilor din Franţa


(RV - 19 iunie 2010) Profundă durere a lui Benedict al XVI-lea pentru victimele inundaţiilor cauzate de ploi care zilele trecute au lovit partea de sud-est a Franţei, provocând moartea a cel puţin 25 de persoane. Într-o telegramă adresată cardinalului arhiepiscop de Paris, André Vingt-Trois, preşedintele episcopatului francez, sub semnătura cardinalului secretar de Stat, Tarcisio Bertone, Papa îşi exprimă apropierea faţă de cei care au fost loviţi de această tragedie. Pontiful dă asigurarea rugăciunilor pentru care au murit din cauza vremii rele şi formulează auspicii ca o solidaritate autentică să permită rudelor victimelor să afle sprijin fratern şi un ajutor pe măsura situaţiei.








All the contents on this site are copyrighted ©.